Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Estonia susţine "ferm" aderarea României la Schengen

Preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, aflat în vizită la Bucureşti, a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că ţara sa este ferm angajată faţă de aderarea României la Schengen.

Estonia susţine "ferm" aderarea României la Schengen

Articol de Flori Doman, 02 Octombrie 2013, 14:17

Preşedintele Estoniei, însoţit de soţia sa, a fost primit, miercuri, de şeful statului Traian Băsescu şi de soţia acestuia, Maria Băsescu, în cadrul ceremonialul oficial, pe Platoul Oficial al Palatulului Cotroceni.

În declaraţia comună, preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a declarat că ţara sa este în mod ferm şi clar angajată faţă de aderarea României la Schengen.

"Estonia este în mod ferm şi clar angajată faţă de aderarea României la zona Schengen. Este ceva ce am spus oriunde ne-am dus şi vom continua să o spunem oriunde ne vom duce", a declarat preşedintele Republicii Estonia.

Acesta a mai arătat că România şi Estonia au puncte de vedere comune cu privire la rolul acestor ţări în cadrul Uniunii Europene şi cu privire la nevoia de a elimina barierele încă existente, nu numai în ceea ce priveşte Schengen, ci şi diferenţa în ceea ce priveşte tratamentul.

"Avem interese comune în Parteneriatul estic, iar acest lucru a constituit mare parte a discuţiilor de astăzi", a mai arătat preşedintele Estoniei, apreciind că, din acest punct de vedere, Ucraina se confruntă cu o "alegere istorică", şi anume "dacă va merge pe calea Europei sau pe calea despotismului".

La rândul său, preşedintele Băsescu a mulţumit Estoniei pentru sprijinul consecvent acordat ţării noastre, şi în perioada de pregătire a accesului în NATO şi Uniunea Europeană, dar şi acum, în problema Schengen.

Băsescu: Este esenţial ca cetăţenii Republicii Moldova să poată circula liber în UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul declaraţiilor comune, că este esenţial ca cetăţenii Republicii Moldova să poată circula liber în Uniunea Europeană şi că nu este permis ca pentru ruşi să fie mai uşor să obţină o viză decât pentru moldoveni sau ucraineni.

Băsescu a arătat că l-a informat pe preşedintele Estoniei cu privire la obiectivele României legate de Republica Moldova, care constau în interconectarea reţelei de energie electrică şi interconectarea sistemului de gaze naturale al României la Republica Moldova, pentru a da acestei ţări "posibilitatea de aprovizionare din surse diferite, fie că vorbim de energie electrică sau de gaze".

Şeful statului a mai spus că, în privinţa Republicii Moldova, importante sunt cele două acorduri care vor fi parafate la Vilnius, acordul de asociere la UE şi cel de liber schimb.

"Este esenţial ca cetăţenii Republicii Moldova să poată circula liber în Uniunea Europeană", a afirmat preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a adăugat că "nu este permis ca pentru ruşi să fie mai uşor să obţină o viză pe Uniunea Europeană, decât pentru moldoveni sau ucraineni".

La rândul său, preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a arătat că în Republica Moldova "este în mod clar o situaţie dificilă", moldovenii fiind "presaţi foarte tare cu tot felul de boicoturi şi ameninţările domnului Rogozin, care a spus să aibă grijă cu îngheţul".

"Desigur, nu este o parte a unui discurs civilizat, european, din timpurile noastre", a arătat preşedintele Estoniei, apreciind că România şi Estonia sunt doi dintre cei mai buni aliaţi ai Republicii Moldova.

Preşedintele Estoniei a afirmat că România este expertul în ceea ce priveşte Republica Moldova şi a arătat că Estonia a investit mult în această ţară, nu doar din punct de vedere economic, dar şi politic, în reţeaua IT, sau în guvernarea electronică.

Băsescu: România nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa vreo ţară

În cadrul declaraţiei comune, preşedintele Traian Băsescu a mai subliniat că România nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa vreo ţară, arătând că vicepremierul rus Dmitri Rogozin "când se trezeşte întâi face o declaraţie la adresa României şi apoi îşi bea ceaiul".

"România nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa vreo ţară, dar bătălia noastră este pentru integrarea Republicii Moldova în UE, atunci aproape nu vom mai avea frontiere, vom fi cetăţeni europeni şi noi şi cetăţenii Republicii Moldova, vom vorbi aceeaşi limbă, vom avea mai mult sau mai puţin aceleaşi obiective, vom avea aceeaşi istorie în interiorul UE. Declaraţii de acest tip ale demnitarului rus nominalizat sunt frecvente. El cum se trezeşte face o declaraţie, întâi la adresa României, după care bănuiesc că-şi bea ceaiul sau, mă rog, ceva", a spus Băsescu.

Şeful statului a punctat că România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.

"România a fost primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova şi acest lucru trebuie subliniat vizavi de declaraţiile faimosului demnitar rus", a afirmat Băsescu.

Preşedintele Estoniei a arătat că singura anexare a fost cea a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei şi Basarabiei.

"Acestea sunt cazuri de anexare. Ceea ce este ciudat este că nu au recunoscut că au anexat aşa ceva, însă acestea sunt cazurile pe care le ştiu eu", a spus Toomas Hendrik Ilves.

El a criticat alte afirmaţii ale lui Rogozin, arătând că acestea nu sunt parte a unui discurs european.

În delegaţia României care i-a întâmpinat pe oaspeţii estonieni s-au aflat consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Iulian Chifu şi Bogdan Drăgoi, purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea, precum şi ambasadorul României în Estonia Cătălin Avramescu şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Radu Podgorean.

În cursul serii va avea loc şi un dineu de stat oferit de preşedintele Traian Băsescu şi de soţia şefului statului, Maria Băsescu, în onoarea preşedintelui Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves, şi a soţiei acestuia, Evelin Ilves.

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța