AUDIO: Ediţie specială: Masa rotundă cu tema "100 de ani de presă românească. 90 de ani de Radio România". Realizator: Dan Preda.

Realizator: Dan Preda - Bună ziua tuturor, de aici, de la standul "România Centenar", iată, avem un astfel de stand, într-un astfel de moment era absolut necesar şi dezbaterea de astăzi, la care vă mulţumim că aţi venit. E important să ştiţi de la bun început că această dezbatere la care avem oaspeţi de mare calibru se transmite în direct la RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI. Aş vrea să informez şi publicul nostru ascultător care nu este, din păcate, aici, să vadă că în acest moment, la cea de-a doua zi a acestui foarte important târg de carte organizat de RADIO ROMÂNIA, probabil singurul din lume organizat de un post de radio, avem privitori, avem ascultători, de la cei mai mici - iată, în stânga mea este un grup de elevi de, ştiu şi eu, maximum zece ani, până la persoane în vârstă, seniori de peste 90 de ani, care sunt undeva în dreapta mea. Le mulţumesc tuturor pentru prezenţă şi să vă fac cunoştinţă cu invitaţii noştri de astăzi. În stânga mea se află dl Ion Cristoiu, care a acceptat să fie co-moderator la această dezbatere. Dânsul spune foarte frumos: "mâna a doua". Nu o să fie mâna a doua, Ion Cristoiu nu poate fi niciodată mâna a doua. Un ziarist, un creator de presă, scriitor, 70 de ani şi 51 de ani de presă. Maestre, vă mulţumesc că sunteţi aici! De asemenea, în dreapta mea se află dl Marian Petcu, profesor la Facultatea de Jurnalism în cadrul Universităţii Bucureşti şi coordonatorul lucrării "Istoria jurnalismului din România". Vă mulţumesc, dle profesor!

Marian Petcu: Vă mulţumesc pentru invitaţie!

Realizator: Un alt profesor, dl Radu Bâlbâie, profesor de media, fost director al Direcţiei de Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Apărării Naţionale. Dle Bâlbâie, vă mulţumesc că sunteţi aici!

Radu Bâlbâie: Vă mulţumesc!

Realizator: Şi, în fine, last but not least, dragul nostru Titus Vâjeu, om de radio, publicist, poet, traducător, profesor de comunicare. Dragă Titus, mulţumesc mult că suntem împreună şi astăzi, aici, la această discuţie amicală despre Radio şi despre presă.

Titus Vâjeu: Îţi mulţumesc, Dan Preda, dar să nu îl uităm pe preşedintele director general al instituţiei voastre.

Realizator: Dl Georgică Severin este unul dintre primii noştri ascultători la această dezbatere şi îi mulţumim pentru prezenţă. De asemenea, vreau să anunţ că ar trebui să apară din moment în moment şi doamna Daniela Zeca Budura, un jurnalist TVR şi profesor, de asemenea, la Facultatea de Jurnalism de la Universitate. Traficul din Bucureşti este responsabilul pentru care în momentul acesta nu se află aici. Aşadar, titlul acestei discuţii, la care vă invităm să fiţi nu numai martori, ci şi intervenienţi, dacă vă place subiectul, este "100 de ani de presă românească. 90 de ani de Radio România". De ce 100 de ani de presă românească? Pentru că probabil că presa românească a renăscut după /Primul/ Război Mondial. După 1918, practic, presa românească s-a rescris, a reînviat, publicaţiile de dinainte de război au reînviat şi alături de ele au apărut o serie de mari publicaţii, cei mai mari oameni de cultură şi-au scris numele, şi-au văzut numele tipărite şi au direcţionat şi dirijat societatea românească, care trecea atunci prin febra creaţiei unui nou suflu. 90 de ani de radio, e firesc, pentru că tocmai am sărbătorit 90 de ani, la 1 decembrie, de când instituţia care, iată, a generat şi acest târg există aici, în România. Domnule Cristoiu, o să fac public faptul pentru care sunteţi gazdă la această discuţie despre radio, pentru că sunteţi unul dintre cei mai mari ascultători de radio din câţi cunosc. Dumneavoastră îmi spuneaţi că aveţi practic în fiecare cameră din casă câte un post de radio. De ce vă place să ascultaţi Radio România Actualităţi?

Ion Cristoiu: Întrebarea e corectă. Deci Radio România Actualităţi ascult. Nu ascult radio în general. Îmi pare rău pentru colegii mei, dar foarte multe din FM-uri sunt nişte radiouri de hlizeală. Radio România Actualităţi, şi mai ales în ultimul timp, are o uriaşă contribuţie la presa românească prin faptul că se ocupă mult prin corespondenţi, şi-a îmbogăţit numărul de corespondenţi, de România de dincolo de Chitila. Marea problemă a presei româneşti şi a televiziunilor de ştiri este că reduce România la, cu centrul Bucureştiului şi fiecare, din cauza asta, problemele României se reduc la ce a scris X pe Facebook şi ce i-a răspuns Y în parlament. Oare Radio România Actualtităţi, am aflat, a avut o politică de a avea corespondenţi. Îi spuneam şi domnului Dan Preda înainte de intervenţia aceasta, de această emisiune, că am remarcat, ca să vedeţi ce bun radio ascultător sunt, că în emisiunile de ştiri sunt foarte multe corespondenţe din ţară. Eu dacă aş fi la guvernare, ceea ce nu e cazul, aş asculta, chiar aş înregistra multe din aceste corespondenţe, pentru că ele dau seamă de România reală şi problemele României reale pe care le arată aceşti corespondenţi sunt altele decât, repet, bătăliile politice. Nu... Sunt co-moderator, nu o să ţin un discurs. Un singur lucru vreau să spun. Ar fi interesant, la un moment dat, de făcut, de scos o carte despre radioul, ca instituţie de presă. Să nu uităm că până la apariţia televiziunii presa era făcută de marile trusturi de presă şi în perioada interbelică era presa scrisă, chiar şi după 23 august tot presa scrisă a fost şi singurul concurent din altă parte a presei a fost Radioul Public. Întâmplător am ascultat chiar primul epispd din acel sitcom despre istoria radioului şi e foarte interresant că ascultându-l îţi dai seama că ar trebui să scriem istoria mijloacelor radioului, cât de la început era radioul, când trebuia să transmită. Am auzit în acel sitcom parada militară, parada de unire de la Alba Iulia, deci /.../. Cred că ar trebui să studiem şi mijloacele pe care le foloseşte radioul, pentru că în timp ce la televiziune se spune despre cineva că trece sau nu trece sticla, dincoace trebuie să treacă vocea. Un lucru fundamental şi foarte important, şi aici vreau să închei, radioul trebuie să îl facă pe ascultător să imagineze ceea ce aude. Teatrul la microfon este unul din aceste exemple, teatrul la microfon reuşeşte, deşi am înţeles că sunt câţiva inşi, acolo, într-un studiou care, când vor să arate că curge apa, au ei nişte mijloace tehnice, nu, nu e nicio apă, reuşeşte să recreeze pentru ascultător un întreg univers, ca şi cum ar fi văzut pe scenă. O să vedem ce spun specialiştii, că în calitate de co-moderator am zis lucrurile acestea.

Realizator: Mulţumesc foarte mult domnului Cristoiu! Deci, momentul 1928 în această perioadă a presei interbelice a reprezentat cu siguranţă un pas înainte, un pas hotărâtor, aş spune, pentru presa vremii, când profesorul Hurmuzescu, nu, interesant, că acest creator al radioului a fost un fizician şi un om de cultură, în acelaşi timp. Deci, 1928, anul când, în perioada interbelică, radioul a dat un nou avânt, aş spune, presei din această perioadă. Domnule profesor Petcu, ce credeţi că a însemnat acest moment în evoluţia presei.

Marian Petcu: A fost o revoluţie, evident, pentru că tehnologiile permiteau ceea ce nu permiseseră până atunci, transmiterea de mesaje la distanţe. Radioul, să ne înţelegem, este una dintre cele mai mari instituţii culturale ale României, unul dintre cele mai puterncie branduri. Chiar dacă au fost fluctuaţii de audienţă şi probabil că vor mai fi, rămâne acolo unde îl ştim cu toţii şi unde îl dorim cu toţii. În 1928, deci după ce... Dar asta s-a întâmplat şi cu alte invenţii... După ce Armata şi-a dat seama că îi poate da o utilizare civilă acestei tehnologii de transmitere de unde hertziene, au loc, timid, investiţii în radio. Radioul nostru se naşte cenzurat şi fiscalizat, să ne înţelegem. Adică, excesul de prudenţă al autorităţilor din acele vremuri ca nu cumva prin aparatele de radio să se poată face spionaj, să se colporteze zvonuri, etc, a făcut de-aşa manieră încât să fii posesorul unui aparat de radio era o mare ispravă. Îţi trebuia şi un certificat de moralitate, trebuia să plăteşti nişte impozite serioase, nu oricine şi le permitea. Este motivul pentru care...

Realizator: Nemaivorbind că însăşi achiziţia unui aparat era o aventură.

Marian Petcu/: Era o aventură, motiv pentru care se dezvoltă o activitate foarte interesantă, îi zicem noi bricolaj astăzi.

Ion Cristoiu: Era o mare problemă, erau scumpe galenele .../ : Da, era o activitate ilegală. Imaginaţi-vă, posesorul unui restaurant, de exemplu, nu putea să deţină un aparat de radio decât după ce plătea nişte sume din ce în ce mai... Sau un fotograf ambulant nu putea să deţină un aparat de radio decât dacă plătea în fiecare localitate un impozit. Apropo de cărţi, ce spunea dl Cristoiu, merită să avem şi o carte despre evoluţia fiscală a radioului şi o alta despre cenzura radiofonică, pentru că ea a fost o constantă a evoluţiei radioului.

Realizator: Interesant ce spuneţi şi aici o să-i dau cuvântul domnului profesor Bâlbâie, care cu siguranţă va dezvolta acest subiect, însă aş vrea să adaug că Radioul s-a dezvoltat ca instituţie publică, iar la facerea sa financiară, ca să mă refer la asta, au contribuit câteva bănci private şi în primul rând Banca Naţională a României. Iar profesorul Hurmuzescu cred că a fost un mare vizionar atunci când, după mari eforturi, a reuşit să creeze acest mijloc de comunicare, pentru că în prima emisiune, din 1 noiembrie la ora 17, spunea nişte vorbe absolut memorabile: "Să nu se creadă că radiofonia este o chestie numai de distracţie. Radiofonia este de o mare importanţă socială pentru răspândirea culturii şi pentru unificarea sufletelor. Că se poate adresa la o lume întreagă, pâtrunzând în coliba cea mai răzleaţă a săteanului". Foarte interesant. Şi iată că, la numai trei ani, apare şi prima emisiune dedicată armatei: "Ora străjerului". Ce înseamnă asta, domnule Bâlbâie?

Ion Cristoiu: O secundă.

Realizator: Vă rog. Ion Cristoiu: Trebuie să înţeleagă dragii ascultători, şi din ce spunea dl Petcu, că Radioul în limba română a fost după apariţia radiofoniei; că a fost o mare presiune din partea oamenilor de cultură... Iniţial, oamenii ascultau la galene Viena, Londra... Şi au început o presiune: hai să ascultăm şi Radio România. Deci Radio România, postul de radio, a urmat introducerii radiofoniei, multe din acele galene erau ilegale, în sensul că erau taxele foarte mari. Înţelegeţi? Deci a fost şi o presiune, am urmărit-o, a oamenilor de cultură, care voiau să audă şi ceva în româneşte. Pentru că aici era o foarte mare problemă, auzeau Viena, erau emoţionaţi, dar voiau să audă şi în limba română.

Realizator: O dovadă de sincronism, pentru că, să nu uităm, radioul românesc a fost creat la puţină vreme după ce în Europa au apărut primele instituţii de radio.

Radu Bâlbâie: Aşa este, aşa este... Realizator: Domnule Bâlbâie, vă rog!

Radu Bâlbâie: ... şi înainte de toate aş vrea să fac câteva precizări. Aş vrea întâi şi întâi să mă refer la faptul că în 1928 presa română era la maturitate. Suntem la o sută de ani de la apariţia primei publicaţii. Prima publicaţie a domnului Asachi, a domnului Heliade Rădulescu...

Realizator: Heliade Rădulescu.

Radu Bâlbâie: ... apare în aprilie...

Realizator: "Curierul Românesc".

Radu Bâlbâie: ... "Curierul Românesc" în aprilie 1829. La 1 iunie apare "Albina Românească" a lui Asachi la Iaşi. Deci suntem la o sută de ani de la primele publicaţii în limba română...

Realizator: În limba română pentru că?

Radu Bâlbâie: ... ale unor proprietari români cu aprobare luată de la Kiseleff cu tot tacâmul.

Realizator: La 1780 era "Courier de la Moldavie", dacă nu mă înşel.

Radu Bâlbâie: Este "Courier de la Moldavie" care e scos de Potemkin. Este un ziar în franceză al armatei ruseşti de ocupaţie în momentul respectiv, dar nu e considerată o publicaţie românească. În schimb, este important să vedem că în aceşti o sută de ani am trecut cam prin toate etapele profesionalizării presei, fiindcă deja la 1928 avem gazetari care exercită această chestiune ca profesie nu ca pe o pasiune, nu ca pe o datorie culturală, cum o fac primii gazetari ai momentului. În al doilea rând, să observăm că avem tipografii şi case de editură uriaşe, cum ar fi, de pildă, trustul Universul sau trustul Adevărul, care au tipografii şi mijloace de tipar absolut moderne, absolut compatibile cu ce este în Europa în momentul respectiv, că după 1860 în mod deosebit avem de-a face cu o presă magazin cu reviste şi cu publicaţii specializate şi o diversificare a presei absolut la fel ca în toate ţările europene. Şi aceasta este o chestiune importantă. Gândiţi-vă că ziarele în 1928 au tiraje consistente, au un public deja fidelizat, ajung chiar şi în oraşele mici şi uşor, uşor încep să pătrundă la ţară. Şi se mai întâmplă o chestie minunată. Gândiţi-vă că aceste lucruri se întâmplă într-un an, în '28, într-un an în care România nu e foarte fericită, nu e fericită economic, fiindcă are datorii de război uriaşe, nu e fericită economic fiindcă nu reuşeşte împrumuturi şi cu chiu, cu vai, ţineţi minte afacerea împrumutului, e nefericită deoarece se confruntă cu o criză politică şi din această perspectivă aceasta consumă o teribilă resursă a dezbaterilor, dar iată că în '26 deja avem prima lege a societăţii, a Agenţiei Rador. Este o societate mixtă, în care statul are capital. Sunteţi continuatorii tradiţiei Agenţiei Rador prin Agenţia Rador a Societăţii Române de Radiodifuziune. Este prima agenţie românească, fiindcă până atunci au fost sucursale ale agenţiilor străine şi fel de fel de alte firme.