Ascultă Radio România Actualitaţi Live

DNA solicită Parlamentului European ridicarea imunităţii lui Adrian Severin

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, marţi, Parlamentului European ridicarea imunităţii lui Adrian Severin, suspectat de luare de mită şi trafic de influenţă. FOTO: Agerpres

DNA solicită Parlamentului European ridicarea imunităţii lui Adrian Severin

Articol de Iolanda Bădiliţă, 06 Aprilie 2011, 11:20

Ministerul Justiţiei a anunţat că a transmis solicitarea Parlamentului European, iar DNA susţine că această procedură este o condiţie prealabilă efectuării investigaţiei penale.

"Solicitarea a fost făcută în baza art. 9 din capitolul III al Protocolului Uniunii privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene şi articolelor 6 şi 7 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, ridicarea imunităţii parlamentare fiind o condiţie prealabilă efectuării investigaţiei penale în cadrul procesual legal", precizează DNA.

Amintim că procurorii DNA s-au sesizat din oficiu, în urma apariţiei în publicaţia britanică "Sunday Times" a unor materiale conform cărora Adrian Severin, alături de alţi trei europarlamentari, ar fi fost dispus să introducă anumite amendamente în legile europene, în schimbul unor sume de bani.

Subiectul a fost discutat, marţi, la Strasbourg, de liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European.

Martin Schulz, liderul grupului socialist, din care face parte şi Adrian Severin, a reafirmat că urmăreşte investigaţia Oficiului European Anti-Fraudă şi a apreciat că, pentru a-şi salva onoarea, Severin va trebui să demisioneze - ne-a transmis corespondentul nostru, Iolanda Bădiliţă.

Trei eurodeputaţi, între care şi Adrian Severin sunt acuzaţi că ar fi acceptat să introducă o serie de amendamente în legile europene, în schimbul unor sume de bani.

Potrivit "Sunday Times", fostul vicepremier Adrian Severin le-ar fi trimis reporterilor aflaţi sub acoperire un e-mail în care îi anunţa că amendamentul cerut de aceştia a fost introdus în textul legii.

Europarlamentarul român ar fi trimis apoi şi o factură de 12.000 de euro pentru servicii de consiliere.


AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie