Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Disponibilizările CFR, la masa negocierilor

După ce ultimele discuţii privind disponibilizările de la companiile feroviare au eşuat, sindicatele şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor discută din nou, în încercarea de a găsi soluţii de evitare a concedierilor.

Disponibilizările CFR, la masa negocierilor

Articol de Diana Domenico, 02 Septembrie 2010, 10:18

La Ministerul Transporturilor se reiau, joi, negocierile privind restructurarea şi reorganizarea companiilor CFR Marfă, Călători şi Infrastructură.


În timp ce reprezentanţii ministerului consideră că trebuie disponibilizate 8.000 de persoane pentru a se reechilibra veniturile şi cheltuielile companiei, sindicaliştii cer ştergerea datoriilor sau creşterea subvenţiilor.


În urma negocierilor cu sindicatele, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că măsurile pe care le-au propus sindicatele nu sunt noi, dar a promis că vor fi analizate şi unele dintre ele ar putea fi luate în calcul, astfel încât să se ajungă la cât mai puţine disponibilizări.


Astfel, joi, ar urma să fie discutate atât propunerile administraţiilor celor trei companii feroviare, cât şi cele ale sindicatelor, pentru a se găsi cea mai bună variantă.


În opinia ministrului de resort, nu se poate ajunge la o formulă de echilibru între bugetul de venituri şi cheltuieli fără a se recurge şi la disponiblizări, însă Radu Berceanu consideră că dacă sindicaliştii renunţă la cheltuieli de tip salarial precum prime şi sporuri, vor putea fi păstraţi mai mulţi angajaţi şi disponibilizaţi mai puţin de 8.000.


Sindicatele ameninţă cu greva generală


Sindicaliştii au declarat în repetate rânduri că nu vor fi de acord cu pierderea locurilor de muncă ale angajaţilor şi nici cu intrarea lor în şomaj tehnic.


De aceea, dacă nu se ajunge la o înţelegere în acest sens, sunt dispuşi să declanşeze greva generală şi să oprească activitatea.


Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a promis că analizează până la întâlnirea programată joi, propunerilor sindicaliştilor de echilibrare a bugeturilor de venituri şi cheltuieli pentru a nu mai fi nevoie de disponibilizări la CFR, iar dezbaterea pe programul de restructurare amână concedierile după 15 septembrie.


Berceanu a declarat, în urma discuţiilor de luni cu sindicatele, că nu a reuşit să găsească în propunerile sindicaliştilor "lucruri noi", acestea fiind în afara structurii feroviare.


"Ştergerea datoriilor şi transferarea lor la datoria publică a României sau creşterea subvenţiilor sunt unele din propunerile sindicatelor. Unele dintre ele pot fi luate în calcul. Subvenţia la CFR călători este variabilă şi insuficientă din punctul meu de vedere, dar sunt şi soluţii care nu pot fi aplicate", a spus Berceanu.


Ministrul consideră că nu se poate ajunge la o formulă de echilibru între bugetul de venituri şi cel de cheltuieli fără a se recurge şi la disponibilizări, informează Mediafax.

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici
Știri 08 Mai 2025, 10:38

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici

Proiectul a trecut fără amendamente, dar mai mulţi parlamentari din opoziţie şi de la putere au semnalat lipsa de interes şi...

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici
Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL
Știri 07 Mai 2025, 09:10

Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL

În opinia lui Ionuț Moșteanu, Guvernul susţinut de o astfel de coaliţie ar trebui să fie condus de Ilie Bolojan.

Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL
Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie
Știri 06 Mai 2025, 17:42

Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie

Participarea la guvernare nu ar mai fi fost legitimă după rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, a afirmat el...

Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie
Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv
Știri 06 Mai 2025, 12:11

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv

Numirea acestuia vine după ce, luni, prim ministrul Marcel Ciolacu a demisionat din funcţie, în urma eşecului înregistrat de...

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv
Președintele Ilie Bolojan  a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu
Știri 06 Mai 2025, 10:01

Președintele Ilie Bolojan a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu şi-a prezentat demisia din funcţia de premier preşedintelui interimar Ilie Bolojan.

Președintele Ilie Bolojan a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu
Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare
Știri 05 Mai 2025, 20:31

Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare

Surse din interiorul şedinţei conducerii PSD au precizat că s-a adoptat în unanimitate ieşirea din coaliţia de guvernare.

Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare
Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie
Știri 05 Mai 2025, 17:25

Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie

Consiliul Politic Naţional al PSD discută rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale, inclusiv varianta ieșirii de...

Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului
Știri 05 Mai 2025, 15:09

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului

Surse politice citate de redactorii RRA susţin că liberalii ar putea veni cu o propunere de premier interimar care să asigure...

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului