Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dispar pensiile speciale, din toamnă

Pensiile speciale ale personalului auxiliar din instanţe, diplomaţilor, parlamentarilor, personalului aeronautic şi al Curţii de Conturi vor fi recalculate până în septembrie şi reduse după această dată.

Dispar pensiile speciale, din toamnă

Articol de Luminiţa Apostolescu, 21 Iulie 2010, 21:14

Guvernul a hotărât în şedinţa de miercuri ca până la 1 septembrie să fie recalculate 6.250 pensii speciale ale personalului auxiliar din instanţe, diplomaţilor, parlamentarilor, personalului aeronautic şi al Curţii de Conturi.


Pensiile militare de stat vor fi recalculate până la sfârşitul anului, urmând ca acestea să fie achitate într-un nou cuantum după ianuarie 2011, iar pensiile militare de stat mai mici de 3.000 lei nu vor fi diminuate, a anunţat premierul Emil Boc.


Economiile prognozate de Guvern prin recalcularea pensiilor speciale ale personalului auxiliar din instanţe, diplomaţilor, parlamentarilor, personalului aeronautic şi al Curţii de Conturi se ridică la 86,8 milioane lei în 2010, 260,6 milioane lei în 2011, 267,9 milioane lei în 2012, 274,6 milioane lei în 2013 şi 281 milioane lei în 2014.


Media pe cinci ani a acestor economii este estimată la 234,2 milioane lei.


Normele metodologice de recalculare a pensiilor speciale au fost aprobate, miercuri, de Guvern.


Actul normativ care include normele de recalculare a pensiilor speciale stabileşte că, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar din instanţe, diplomaţilor, parlamentarilor, personalului aeronautic şi al Curţii de Conturi, stabilite în baza legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea 19/2000.


În cazul persoanelor cărora la data stabilirii pensiei de serviciu li s-a determinat şi punctajul mediu anual în sistemul public, în cadrul procesului de recalculare li se atribuie acel punctaj mediu anual şi cuantumul pensiei din sistemul public corespunzător acestuia.


Pensiile anticipate devin pensii pentru limită de vârstă



Pensiile de serviciu care au regimul unei pensii anticipate sau anticipate parţiale şi pentru care, la data astabilirii acestora, li s-a calculat punctajul mediu anual în sistemul public, devin pensii pentru limită de vârstă şi se recalculează în conformitate cu pervederile Legii 19/2000, prin eliminarea diminuării, după caz, precum şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.


În situaţia persoanelor cărora, la data stabilirii pensiei de serviciu, nu li s-a calculat punctajul mediu anual în sistemul public întrucât nu erau îndeplinite condiţiile de vârstă şi/sau de stagiu de cotizare prevăzute de Legea 19/2000, recalcularea se efectuează considerându-se a fi îndeplinite aceste condiţii.


"În situaţia persoanelor pentru care, la data acordării pensiei de serviciu, nu s-a calculat punctajul mediu anual în sistemul public de pensii, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile de vârstă şi/sau de stagiu de cotizare prevăzute de Legea 19/2000, recalcularea se efectuează considerându-se a fi îndeplinite aceste condiţii. În aceste situaţii, punctajul mediu anual se determină în funcţie de stagiul de cotizare calculat în raport de data naşterii. Stagiul realizat este stagiul de cotizare efectiv al beneficiarului pensiei stabilite în baza legii cu caracter special, iar unctajul se determină valorficând veniturile realizate în întreaga carieră profesională", se arată în document.


Recalcularea pensiilor de serviciu, prin determinarea punctajului mediu anual în sistemul public, este efectuată pe baza documentelor existente în dosarele de pensii.


În cazul în care la stabilirea pensiei de serviciu s-au avut în vedere perioade realizate în alte sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public, punctajul mediu anual se determină ţinând cont tot de prevederile Legii 19/2000. La determinarea punctajului mediu anual se valorifică numai perioadele realizate până la data stabilirii sau, după caz, a recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale.


Şi la recalcularea pensiilor de invaliditate, stabilite doar în baza unor legi speciale, şi pentru care nu s-a determinat punctaj mediu anual în sistemul public, stagiul potenţial va fi calculat conform Legii 19/2000.
În cazul persoanelor care au realizat stagiu de cotizare mai mic decât jumătate din stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, stagiul potenţial se determină ca diferenţă între stagiul de cotizare şi stagiul de cotizare necesar. Stagiul potenţial rezultat nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data invalidităţii până la împlinirea vârstei standard de pensionare.
Data invalidităţii este cea prevăzută în decizia medicală iniţială de încadrare în grad de invaliditate.
Perioada în care o persoană a beneficiat de pensie de invaliditate, numai în baza legii cu caracter special, şi căreia nu i s-a determinat punctajul mediu anual în sistemul public nu constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare.


"Conform prevederilor din Legea 19/2000, se asimilează stagiului de cotizare perioadele necontributive în care asiguratul a beneficiat de drepturi de asigurări sociale, respectiv perioadele în care a beneficiat de pensie de invaliditate, ori în situaţia pensiilor de invaliditate, pentru care nu s-a calculat în paralel şi pensie din sistemul public, este evident faptul că nu se poate pune problema recunoaşterii stagiului asimilat", este arătat în document.


Pensiile de urmaş se recalculează, după caz, din pensia pentu limită de vârstă sau din pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care, la data decesului, susţinătorul era beneficiarul unei pensii de invaliditate de orice grad.


Drepturile de pensie de serviciu recalculate se acordă pe baza deciziei de recalculare emisă de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află beneficiarii.


Prevederile se aplică şi în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensii de serviciu se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a actului normativ. În cazul acestor persoane, casele teritoriale de pensii emit atât decizia de pensie de serviciu stabilită în baza legii speciale, cât şi decizia de recalculare a acesteia.

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța