Dan Mihalache susţine că USL a fost în competiţie cu preşedintele Băsescu

Secretarul general-adjunct al PNL, Dan Mihalache, susţine că în această campanie electorală, USL a fost în competiţie cu preşedintele Traian Băsescu în primul rând şi apoi cu celelalte partide.

Adăugat: 6 Decembrie 2012
Ultima actualizare:6 Decembrie 2012

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Liberalul Dan Mihalache declara, joi, că Uniunea Social Liberală îi solicită şefului statului să spună ce pagube a produs regimul său în cazuri precum Hidroelectrica, Oltchim, ANAF sau Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate.

"Noi vom transmite toate aceste mesaje politice pe mail domnului preşedinte Traian Băsescu, în speranţa că în intervenţiile sale publice va răspunde acestor teme de care este în mod egal responsabil cu guvernele precedente", spusţine Mihalache.

El a ţinut să sublinieze că în această campanie electorală, USL a fost în competiţie cu preşedintele Traian Băsescu şi apoi cu celelalte partide.

USL vrea ca transportul de mărfuri să se mute de pe şosea pe calea ferată

Fostul premier Petre Roman susţine că transportul de mărfuri trebuie să se mute de pe şosea pe calea ferată, pentru a scade costurile.

Petre Roman este candidatul USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 8, Braşov.

El afirmă că va susţine acest proiect la nivel european, şi că deja se discută despre el.

"Noi avem deja un nivel de poluare pe care trebuie să-l reducem, dar în plus avem situaţia foarte proastă a şoselelor care nu fac faţă unui trafic greu şi excesiv de greu. Cel mai important terminal de containere de cale ferată nu numai din România, ci din zonă, este la Braşov", a declarat Roman.

Tot la Braşov, Viorel Chiriac, candidatul USL pentru Senat, Colegiul 2, spunea că va fi un susţinător al acestui proiect.

El a amintit faptul că Braşovul dispune de foarte multe persoane calificate pentru a lucra în domeniul transportului feroviar de mărfuri.

"Ceea ce înseamnă personalul din Regionala Braşov. În acest moment există disponibilizat un număr de 3.200 de oameni care au lucrat în sistem de cale ferată. Braşovul este un centru industrial care se poate dezvolta şi din perspectiva transportului feroviar", a ţinut să precizeze Viorel Chiriac.
 



Autor:
Bogdan Isopescu
Editor:
Flori Doman
Reporter:
Iulia Gherman, Mădălin Iacob
Adăugat:
6 Decembrie 2012


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza