Crin Antonescu, preşedintele PNL

"Din punctul meu de vedere, în niciun fel interpretată, Constituţia nu-l obligă pe Victor Ponta să demisioneze. Am afirmat ceea ce menţin că ar fi fost normal, democratic, ca Victor Ponta să predea mandatul şi să încerce formarea unui alt cabinet".

Adăugat: 3 Martie 2014
Ultima actualizare:3 Martie 2014

Politica Romaneasca
Foto: Crin Antonescu, preşedintele PNL
trimite pe mail

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, luni, la Palatul Parlamentului că, în opinia sa, Constituţia nu-l obligă pe Victor Ponta să demisioneze din funcţia de premier odată cu reconfigurarea Guvernului.

"Din punctul meu de vedere, în niciun fel interpretată, Constituţia nu-l obligă pe Victor Ponta să demisioneze. Am afirmat ceea ce menţin că ar fi fost normal, democratic, legitim ca Victor Ponta să predea mandatul şi să încerce formarea unui alt cabinet, dar asta nu înseamnă că este constrâns de Constituţie. Dacă alege această cale, după părerea mea nu este în afara Constituţiei. În al doilea rând, probabil că în mod normal, şi vom lua această decizie, noi vom vota împotriva noului Guvern, deci nu vom da un vot de învestitură acestui Guvern", a spus liderul liberalilor.

El a adăugat că nu crede că teoria preşedintelui Traian Băsescu sau încercarea sa de interpretare a Constituţiei cu privire la mandatul prim-ministrului se susţine în vreun fel.

Şeful statului declarase, la Pro TV a declarat, că premierul trebuie redesemnat, pentru că aducerea UDMR la Putere ''practic înseamnă un nou guvern'' şi un nou program de guvernare.

" Articolul 102 spune foarte clar că programul guvernului se votează de Parlament, ceea ce înseamnă un vot pentru întregul guvern.(...) Pentru că la instalarea unui guvern nu se instalează doar miniştrii, se aprobă şi un program. Iar noul program al guvernului va suferi modificări consistente. În mod normal, schimbând, aducând ca aliat UDMR este o schimbare masivă şi de program şi de structură a partidelor care susţin în Parlament guvernul. Ar trebui să vină (n.r. premierul pentru reînvestire). Dacă nu vine, va fi o încălcare a Constituţiei. Probabil că voi ataca hotărârea Parlamentului la Curtea Constituţională, nu de altceva, nu vreau să creez un precedent urât în interpretarea Constituţiei României'', a spus preşedinteleTraian Băsescu, în urmă cu o zi, la postul te televiziune citat.



Autor:
Luminiţa Apostolescu
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
3 Martie 2014


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza