Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Consens pentru noul procuror general al Republicii Moldova

Criza politică din Republica Moldova ar putea să se apropie de sfârşit, după ce, joi, în urma unui vot comun al parlamentarilor Partidului Liberal Democrat şi Partidului Democrat, a fost ales un nou procuror general al ţării.

Consens pentru noul procuror general al Republicii Moldova

Articol de Cătălin Gomboş, 19 Aprilie 2013, 10:11

Cele două formaţiuni par să fi trecut peste conflictul care s-a acutizat în ianuarie, odată cu demisia fostului procuror general, Valeriu Zubco, un apropiat al democraţilor.

Noul procuror general, Corneliu Gurin, a fost propus pentru această funcţie de preşedintele democrat al Parlamentului, Marian Lupu.

Corneliu Gurin este unul dintre cei mai cunoscuţi experţi în drept de la Chişinău, fiind implicat în mai multe proiecte ale societăţii civile.

În 2011, a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Partidului "Acţiunea Democrată", lansat de un fost prim-vicepreşedinte al PLDM, Mihai Godea.

Plecarea lui Mihai Godea din PLDM a cauzat un adevărat scandal la vremea respectivă, existând speculaţii că ar fi fost încurajată de democratul Vlad Plahotniuc, un influent om de afaceri, despre care presa de la Chişinău a scris frecvent, în ultimii ani, că ar fi în conflict cu premierul Vlad Filat.

Vlad Plahotniuc a fost, de altfel, direct afectat de criza politică actuală, fiind demis din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului prin voturile comuniştilor şi liberal-democraţilor.

Ulterior, colegii săi democraţi au votat, alături de aceiaşi comunişti, demiterea guvernului.

Vlad Filat a fost din nou nominalizat pentru un mandat de premier, săptămâna trecută, şi mai are o săptămână până când va trebui să ceară votul Legislativului.

Dintre foştii parteneri din Alianţa pentru Integrare Europeană, lui Filat i se opun, în continuare, o parte dintre liberali, în frunte cu liderul formaţiunii, Mihai Ghimpu.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor