Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Senatul retrimite comisiilor 9 ordonanţe de urgenţă

Conducerea Senatului, reunită în şedinţă a Biroului Permanent, a decis trimiterea către comisiile de specialitate a celor 9 ordonanţe de urgenţă ale guvernului.

Senatul retrimite comisiilor 9 ordonanţe de urgenţă

Articol de Alina Stănuţă, 08 August 2017, 15:57

Printre acestea se numără cea privind pensiile de serviciu, plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 8500 de lei lunar sau ordonanţa de urgenţă prin care salariile poliţiştilor se majorează cu 10%.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spunea că senatorii din comisiile de specialitate au termen până la finalul lunii august să înainteze avizele şi rapoartele necesare.

Plenul Senatului nu s-a putut reuni din lipsa de cvorum, dar conducerea Senatului a explicat că ordonanţele de urgenţa adoptate şi depuse la Parlament sunt în vigoare, pentru că a fost îndeplinite condiţiile constituţionale.

În ceea ce priveşte Camera Deputaţilor, nu a existat cvorum la şedinţa Biroului Permanent, dar repartizarea la comisiile de specialitate a două ordonanţe de urgenţă în domeniul învăţământului s-a putut face prin decizia plenului.

Opoziţia susţine că nu au fost respectate prevederile consituţionale de convocare şi desfăşurare a sesiunii extraordinare şi ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale.

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit în sesiune extraordinară pentru a lua act de ordonanţele de urgenţă emise de Guvern în ultima perioadă.

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
Știri 25 Aprilie 2024, 15:04

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990

Ministrul Justiţiei, Alina Ghorghiu, a declarat că speră că statul român îşi va achita această restanţă, Dosarul Mineriadei,...

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră