Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Comisia de la Veneţia, desemnată să examineze procedura de suspendare a lui Băsescu

Secretarul general al Consiliului Europei,Thorbjørn Jagland se declară îngrijorat faţă de recentele evoluţii din România, în special de cele legate de suspendarea preşedintelui Băsescu.

Comisia de la Veneţia, desemnată să examineze procedura de suspendare a lui Băsescu

Articol de Simona Mihăescu, 07 Iulie 2012, 17:16

Consiliul Europei a însărcinat una dintre comisiile sale de experţi să examineze dacă procedura de destituire a preşedintelui declanşată vineri în România, respectă normele europene democratice, a anunţat sâmbătă organizaţia, informează France Presse.

Această expertiză va fi încredinţată "Comisiei de la Veneţia", organ consultativ al Consiliului Europei care asigură asistenţă oricărui stat care doreşte să-şi reformeze legile şi instituţiile politice într-un sens democratic.

Secretarul general al Consiliului Europei,Thorbjørn Jagland se declară îngrijorat faţă de recentele evoluţii din România, în special de cele legate de suspendarea preşedintelui Băsescu.

"Sunt foarte îngrijorat de recentele evoluţii din România, mai ales de acţiunile Guvernului şi Parlamentului în legătură cu instituţii democratice. Am cerut o opinie Comisiei pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), din care România face parte, cu privire la compatibilitatea acestor măsuri cu principiile democratice şi cu statul de drept" - afirmă oficialul european într-un comunicat.

Comisia pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei, cunoscută drept Comisia de la Veneţia, este un grup de experţi constituţionali care examinează modul în care ţările membre ale Consiliului Europei respectă standardele democratice.

Ecourile suspendării în presa străină

Associated Press, citaţi de Yahoo News:Coaliţia de guvernare din România a adoptat vineri suspendarea preşedintelui Traian Basescu. Băsescu a fost acuzat de depăşirea autorităţii sale şi de implicare în problemele guvernamentale şi juridice. Fostul căpitan de vas, în vârstă de 60 de ani, este acuzat şi de afirmaţii rasiste faţă de romi şi persoane cu handicap. Băsescu îşi susţine dreptul la libera exprimare şi consideră că nu poate fi suspendat doar pentru declaraţii, încheie Associated Press.

În ediţia electronică Agenţia France Press titrează că, după ce a preluat mandatul de premier, Victor Ponta l-a acuzat pe Traian Băsescu de încălcarea Constituţiei şi de măsurile de austeritate impuse, care au sărăcit populaţia.

Într-un articol din cotidianul El Pais, jurnaliştii spanioli titrează că "Agitat şi cu mâna pe ochelarii de citit, preşedintele român, Traian Băsescu, a privit neputincios cum Parlamentul l-a suspendat până la referendumul ce va avea loc pe 29 iulie, cu 256 voturi pentru şi 114 împotrivă".

În Germania, Frankfurter Allgemeine Zeitung informează despre "Atacul din Parlament" şi "contraatacul preşedintului Băsescu" după citirea cererii de suspendare.

Reuters:"Guvernul roman îl suspendă pe preşedinte, harababura se adânceşte".

"Votul de la suspendare a fost parte a unui şir de acţiuni politice fără scrupule, care au paralizat activitatea parlamentară, au lovit moneda naţională şi au determinat îngrijorări privind capacitatea României de a respecta acordul de împrumut cu FMI în valoare de cinci miliarde de euro".

Jurnaliştii de la BBC prezintă ştirea suspendării lui Băsescu, însă amintesc că situaţia e ceva mai complicată, însuşi premierul Victor Ponta fiind presat să demisioneze în urma acuzaţiilor de plagiat.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"