Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CCR a respins sesizarea preşedintelui Băsescu în cazul Legii referendumului

Legea referendumului este constiţională. CCR a respins cu majoritate de voturi sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind modificările aduse Legii referendumului.

CCR a respins sesizarea preşedintelui Băsescu în cazul Legii referendumului

Articol de Flori Doman, 14 Noiembrie 2013, 16:10

Curtea Constituţională a respins joi cu majoritate de voturi sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind modificările aduse Legii referendumului prin care pragul de participare a fost redus la 30% din alegătorii înscrişi pe liste.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie, urmând ca legea să fie transmisă şefului statului pentru promulgare.

După decizia de joi a Curţii, şeful statului are la dispoziţie 10 zile pentru a promulga legea.

Astfel se aplică soluţia dată în iunie de Curte, potrivit căreia reducerea pragului de prezenţă la 30% este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

În 23 octombrie, CCR a amânat discuţiile din imposibilitate de constituire a completului de judecată.

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea invocând faptul că legea modificată ar permite posibilitatea adoptării prin referendum a unor măsuri lipsite de legitimitate populară şi ar duce la nerespectarea dreptului poporului român de a exercita suveranitatea de stat pe calea directă a consultării populare.

Şeful statului afirmă, în sesizare, că pragul de participare la referendum de 30% din alegătorii înscrişi în liste contravine principiilor constituţionale, deoarece manifestarea democratică a suveranităţii poporului se asigură doar prin participarea majorităţii cetăţenilor la o consultare populară, adică 50% plus unu.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 29 mai, a fost contestată la Curtea Constituţională în data de 4 iunie.

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită
Știri 28 Martie 2024, 16:51

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită

Gabriela Oana Sivache va fi înlocuită din funcţie în cel mai scurt timp, din cauza scandalului de corupţie care o vizează.

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită
Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni
Știri 28 Martie 2024, 16:40

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni

Plafonarea era valabilă până la finalul acestei luni, dar acum ea se aplică până la 30 iunie 2024.

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni
Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament