Candidatul PNL Virgil Popescu, preocupat de încălzirea oraşului Drobeta-Turnu-Severin

Candidatul PNL aflat pe primul loc în judeţul Mehedinţi pentru Camera Deputaţilor, Virgil Popescu, a organizat o conferinţă de presă în care a abordat problema încălzirii oraşului Drobeta-Turnu-Severin.

Adăugat: 27 Noiembrie 2016
Ultima actualizare:27 Noiembrie 2016

Politica Romaneasca
Foto: Facebook -Candidatul Virgil Popescu (ultimul dreapta) si echipa electorală
trimite pe mail

Localitatea se află într-o situaţie delicată după ce Termocentrala Halânga a intrat în faliment, iar acum căldura oraşului va trebui asigurată cu păcură.

Virgil Popescu a declarat că banii necesari pentru a cumpăra păcura vor fi acordaţi într-o şedinţă viitoare de guvern.
 
"Referitor la banii pentru încălzirea populaţiei fondul de rezervă al primului ministru a fost alimentat în această rectificare bugetară, urmând ca în şedninţa următoare, prin hotărâre de guvern să se scoată pentru cele opt oraşe, nu pentru Severin în mod special, sunt opt oraşe care au nevoie de ajutor, se va scoate prin hotărâre de guvern pentru fiecare unitate administrativ teritorială din cele opt şi respectiv şi pentru municipiul Drobeta - Turnu Severin. Eu îi asigur pe severineni că liberarii se vor zbate şi vor aduce banii pentru combustibil, în aşa fel încât iarna să fie asigurată în totalitate", a promis el.

PSD, singurul cu program coerent
 
Senatorul Mihai Fifor, candidat pentru un nou mandat în judeţul Arad, consideră că PSD  este singurul partid care are un program coerent pentru Romania dupa alegerile din decembrie.

"Un subiect foarte important zilele acestea este problema CET-ului din Arad, o problemă pe care adversarii mei politici o politizează în mod excesiv, neînţelegând faptul că până la urmă administraţia este administraţie, campania electorală este campanie electorală şi problemele arădenilor nu ar trebui să se regăsească zilele acestea în teme politizate, în teme de campanie. Atragem atenţia că în felul acesta nu se poate continua în activitatea Consiliului local municipal, că această politizare excesivă, că şantajul nu pot duce la nimic bun", a avertizat Fifor.

Daniel Constantin:Educaţia şi cercetarea, domenii prioritare

Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, a declarat că educaţia şi cercetarea trebuie să reprezinte priorităţi ale oricărei guvernări.

În felul acesta România poate progresa, crede Daniel Constantin.

"Educaţia va fi prioritară în actul de guvernare. De altfel, am spus peste tot în ţară, nu numai astăzi, ca atunci când vom forma guvernul, atunci când vom merge la negocieri cu partidele care vor face parte din viitorul guvern, pe lângă zona de investiţii, unde vom ţine foarte mult să avem un procent de 6% din PIB, vom solicita ca educaţia să-şi recapete demnitatea şi după demnitate, sigur, să aibă acel buget de care are nevoie, astfel încât societatea românească să progreseze", a spus el.

Daniel Constantin candidează la Bucureşti pentru Camera Deputaţilor.
 
Candidatul UDMR, Attila Korodi, s-a pronuntat pentru o noua Constitutie

El a atras atentia ca toate partidele trebuie sa contribuie la adoptarea unei noi legi fundamentale :
 
"Noi vrem o Constituţie nouă, nu o Constituţie modificată, bazată pe declaraţia de la Alba Iulia, de acum 98 de ani, care a pus bazele statului român modern. Este nevoie de o abordare nouă în care fiecare comunitate, indiferent dacă este locală sau etnică, este văzută ca partener în a aduce valoare adăugată României şi în dezvoltarea modernă a ţării noastre", a spus Korodi.
 
Attila Korodi candideaza pentru un nou mandat de deputat in judetul Harghita.

Cătălina Bozoianu este preşedinta PMP Prahova şi candidează la Camera Deputaţilor.

Ea susţine că PMP promovează o reformă reală în domeniul sănătăţii.

"Avem curajul să susţinem o reformă radicală a sistemului de sănătate. Medicii trebuie să fie plătiţi în raport cu performanţele şi volumul de muncă al fiecăruia, iar spitalele finanţate mai bine şi mai transparent prin transformarea lor în fundaţii de stat", susţine candidata PMP.

Iulius Marian Firczak și Maria Bocicor, candidați ai Uniunii Culturale a Rutenilor din România, s-au întâlnit cu rutenii din satul Pojoga, comuna Zam, județul Hunedoara.

În cadrul discuțiilor s-au evidențiat probleme specifice etniei rutenilor, dar și o serie de elemente care să contribuie la modernizarea satului Pojoga, se arată într-un comunicat de presă.



Autor:
Alina Bordeiaşu
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
27 Noiembrie 2016


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza