Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Avertizarea de cod galben de viscol si ninsori, menţinută

Ninsorile, viscolul şi mai recent poleiul au dus la închiderea circulaţiei pe mai multe drumuri naţionale.

Avertizarea de cod galben de viscol si ninsori, menţinută

Articol de Radio România, 04 Februarie 2012, 09:13

UPDATE Sâmbătă la ora 18.00, erau afectate: Autostrada A2 sectorul Bucureşti-Lehliu, DN1 Albeşti - Paleologu - Urziceni, DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila, DN 23A Focşani - Gologanu, DN 23 B Măicăneşti - Ciorăşti, DN 2C Costeşti - Padina, DN2 Bogza - Dumbrăveni - Jitia şi pe DN2 Jitia - Vintileasca.

Sunt impuse restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale după cum urmează: restricţie pentru traficul greu peste 3,5 tone pe DN 5B Vad - Giurgiu, DN 2 Bucureşti - Urziceni şi Urziceni - Buzău şi DN 2B Buzău - Brăila. Restricţie pentru trafic greu peste 7,5 tone pe DN 10 Buzău - Braşov şi pe DN 3A Lehliu Gară - Feteşti.

La ora 16.00. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă că, sâmbătă, la ora 16,00, s-a deschis traficul pe DN 21A Bărăganu - Ţăndărei, DN 3 Lehliu - Călăraşi, DN 1A Blejoi - Săcele pentru toate categoriile de vehicule şi pe DN 2 Urziceni - Buzău pentru vehicule cu masa totală maximă admisă mai mică de 3,5 tone.

De asemenea a fost deschis traficul pentru toate categoriile de vehicule pe o rută alternativă între Bucureşti - Constanţa, respectiv DN 3 Bucureşti-Lehliu; A2 Lehliu - Cernavodă; DN 22C Cernavodă - Murfatlar; DN 3 Murfatlar - Constanţa.

Ruta a fost deschisă deoarece circulaţia este închisă pe autostrada A2, pe porţiunea Bucureşti-Lehliu.

CNADNR roagă participanţii la trafic să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră în vederea prevenirii ambuteiajelor.

De asemenea, conducatorii auto trebuie să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere existente şi să echipeze vehiculele adecvat.

De asemenea, traficul prin Vama Giurgiu - Ruse, restricţionat pentru TIR-urile şi camioanele care veneau din Bulgaria, a revenit la normal pe ambele sensuri, după ce ieri după amiază fusese restricţionat prentru autovehiculele de peste 7,5 tone.

Reprezentanţii Poliţiei Giurgiu au precizat că pe timpul restricţionării traficului greu în parcările din apropierea Vămii Giurgiu au fost trase pe dreapta aproximativ 150 de TIR-urile şi camioane, iar în partea dinspre Bucureşti, la Adunaţii Copăceni, au fost oprite peste 200 de autovehicule de tonaj greu, care succesiv s-au pus în mişcare.

Circulaţia rutieră pentru toate categoriile de vehicule a fost redeschisă şi pe DN 2 Buzău , Râmnicu Sărat.

Ora 14.00. Traficul rutier este închis în continuare pe 14 drumuri naţionale din sudul şi sud estul ţării, însă unele dintre acestea ar putea fi deschise în orele următoare, cu restricţii de tonaj - anunţă compania naţională de profil.

În ceea ce priveşte circulaţia pe calea ferată, aproape 80 de trenuri de călători, din cele peste 1.900 prevăzute să circule, au fost sâmbătă, anulate, din cauza vremii nefavorabile.

Între Urziceni şi Slobozia, Bucureşti Sud şi Olteniţa, Chiajna şi Jilava, Urziceni şi Ploieşti Sud acestea sunt închise pentru intervenţii cu pluguri de zăpadă, informează Ministerul Transporturilor.

De asemenea, toate aeroporturile sunt deschise traficului aerian şi nu sunt curse anulate.

Pe Aeroporturile Băneasa şi Otopeni sunt cinci curse care au întârzieri la decolare şi alte patru cu întârzieri la aterizare mai mari de 30 de minute.

Cursele fluviale către şi dinspre Delta Dunării au fost suspendate

Toate cursele fluviale către şi dinspre Delta Dunării au fost suspendate, sâmbătă, din cauza sloiurilor şi podurilor de gheaţă formate pe apele fluviului. În pofida ceţii, autorităţile continuă, totuşi, să asigure transportul şi asistenţa în cazurile de urgenţă.

Cele două remorchere care sparg continuu gheaţa pe Canalul Sulina transportă şi pasageri atunci când este absolut necesar şi mărfuri de strictă necesiate pentru locuitorii Deltei. Un elicopter al Ministerului de Interne asigură urgenţele medicale.

În ultimele două zile au fost aduse două tinere care au născut de la Mila 23 şi de la Chilia Veche, la Spitalul de Urgenţă Tulcea şi un bolnav din Insula Mare a Brăilei.

Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au adus vineri-noapte un bătrân care avea nevoie de ajutor medical, de la Periprava la Centrul Medical de Urgenţă de la Sulina.

Ora 10.00.De asemenea, rămân blocate DN 1A Cheia-Săcele, DN 2 Bucureşti-Râmnicu Sărat, DN 2A Slobozia-Urziceni, DN 2B Buzău-Brăila şi DN 3 Bucureşti-Călăraşi. Precizăm totodată că sunt impuse restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri.

În aceste condiţii, Poliţia Rutieră le recomandă participanţilor la trafic să nu plece la drum dacă nu au autovehiculele echipate pentru a circula corespunzător în condiţii de iarnă: cauciucuri, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip şi o rezervă suplimentară de combustibil.

28 de decese

Ora 13.00.Ministerul Sănătăţii informează că, în ultimele 24 de ore, alte patru persoane au murit din cauza gerului, în judeţele Cluj, Vrancea, Mureş şi Suceava.

Numărul persoanelor fără adăpost şi a celor cu hipotermie care au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale este de 329.

Dintre acestea, 148 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă.

De la avertizarea "cod galben de ger" emisă de meteorologi şi până în prezent, la nivel naţional s-au înregistrat 28 decese din cauza hipotermiei severe.

1400 de persoane, gata să intervină

Autorităţile au anunţat că peste 1400 de persoane sunt pregătite să intervină în situaţii de urgenţă.

Ministrul de interne, Traian Igaş, le-a recomandat cetăţenilor să nu plece la drum pentru a nu rămâne blocaţi în trafic.

Temperaturile extrem de scăzute au dus la închiderea a peste 370 de şcoli din 29 de judeţe.

Canalele Chilia şi Sfântul Gheorghe sunt integral îngheţate, iar urgenţele în aceste zone sunt asigurate de un elicopter al Ministerului de Interne.

De asemenea, mai multe curse de pasageri pe Dunăre sunt suspendate din cauza sloiurilor de gheaţă.

Specialiştii spun că stratul de zăpadă nu va depăşi 30 de centimetri, însă va avea loc un fenomen mai puţin obişnuit: cel de ploaie îngheţată, care ar putea crea probleme pe toate drumurile din ţară.

Recomandări pentru şoferi

Autorităţile le recomandă şoferilor să nu plece în călătorie decât dacă este strict necesar, iar în acest caz maşina trebuie echipată corespunzător, cu cauciucuri de iarnă, lopată, nisip şi lanţuri.

De asemenea, este bine ca în portbagaj să fie o rezervă de carburanţi, haine groase şi o pătură, mâncare şi apă.

Potrivit comisarului Silviu Podea de la Centrul Infotrafic:

►În cazul în care viscolul vă blochează în trafic, în afara localităţilor, trageţi pe dreapta şi porniţi luminile de avarie.

►Anunţaţi incidentul la numărul de urgenţă 112, cu indicarea locului unde aţi rămas blocat.

►Rămâneţi în autoturism până când echipele de intervenţie vin să vă salveze. Nu părăsiţi autovehiculul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care v-aţi putea adăposti.

►Porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a menţine cald în interior.

►Când motorul funcţionează, deschideţi uşor un geam pentru ventilaţie, acest lucru protejându-vă împotriva inhalării de monoxid de carbon.

►Curăţaţi periodic zăpada de pe ţeava de eşapament. Mişcaţi-vă pentru a menţine organismul cald, evitând extenuarea. Consumaţi lichide pentru evitarea deshidratării. Porniţi lumina din interior pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă poată localiza.

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
Știri 25 Martie 2024, 09:31

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie

La social-democraţi lista este deschisă de Mihai Tudose, iar la liberali de Rareş Bogdan.

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Știri 25 Martie 2024, 08:49

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie

Începând cu 31 martie, pasagerii nu se vor mai opri la filtrele de control la graniţă pentru a le fi verificate documentele,...

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Robert Negoiţă a depus o plângere penală împotriva primarului general Nicuşor Dan
Știri 22 Martie 2024, 16:00

Robert Negoiţă a depus o plângere penală împotriva primarului general Nicuşor Dan

Robert Negoiţă susţine că nu poate demara proiecte importante pentru sector deoarece nu primeşte avizele necesare de la...

Robert Negoiţă a depus o plângere penală împotriva primarului general Nicuşor Dan
PSD şi PNL vor vota bugetul Capitalei propus de primarul Nicuşor Dan
Știri 22 Martie 2024, 09:08

PSD şi PNL vor vota bugetul Capitalei propus de primarul Nicuşor Dan

Proiectul depus de primarul Nicuşor Dan a trecut de votul consilierilor, după trei respingeri anterioare.

PSD şi PNL vor vota bugetul Capitalei propus de primarul Nicuşor Dan