AUDIO UDMR nu vrea reorganizare administrativă
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu susţine proiectul de reorganizare administrativă discutat în coaliţia de guvernare.
Articol de Luminiţa Apostolescu, 06 Octombrie 2011, 13:08
UDMR nu este de acord cu proiectul PDL privind împărţirea adminsitrativ-teritorială şi avansează ideea unei reorganizări de regiuni pe dezvoltare, fără atribuţii adminsitrative .
"Noi am propus, conform protocolului de funcţionare a coaliţiei şi programului de guvernare, reorganizarea regiunilor de dezvoltare, nu o reorganizare administrativă. Acel proiect a fost depus în Parlament şi noi considerăm că dacă vrem să rămânem în interiorul protocolului de funcţionare a coaliţiei, în interiorul programului de guvernare agreat de toate partidele din coaliţie şi votat de Parlament, atunci în acest moment putem vorbi în primul rând despre reorganizarea regiunilor de dezvoltare, fără să dăm atribuţii administrative acestor regiuni de dezvoltare economică", a spus Hunor.
El susţine că o reformă adminsitrativă ar fi oportună la începutul unui ciclu electoral.
"Eu consider că o astfel de reformă administrativă trebuie făcută la începutul unui ciclu electoral, la începutul mandatului, nu la sfârşitul mandatului, şi de aceea, în acest moment, tot ce am discutat, tot ce am văzut, din punctul nostru de vedere, nu poate fi susţinut", a spus Hunor.
În privinţa alegerilor, UDMR se pronunţă pentru organizarea acestora potrivit sistemului electoral mixt german.
"Noi susţinem un sistem uninominal şi un sistem proporţional la care se poate ajunge în acest moment, considerăm noi, este sistemul german, un sistem mixt. Jumătate sau un pic peste jumătate din colegii să fie colegii uninominale, păstrate aşa cum sunt acum, şi restul să fie pe o listă naţională pe care se pune ştampilă, nu o listă naţională care nu a fost văzută de cetăţeni, a spus Hunor.
Hunor a explicat că prin acest sistem niciun vot nu se pierde.
"Deci noi susţinem sistemul german, sistemul mixt, listă naţională, prin care se echilibrează reprezentarea comunităţilor locale, reprezentarea cetăţenilor, în aşa fel încât fiecare vot exprimat se transformă în mandat exact acolo unde votul a fost exprimat şi, din acest punct de vedere, Uniunea Democrată Maghiară susţine dezbaterea, luarea deciziilor şi adoptarea legislaţiei necesare pentru cele două chestiuni - comasarea alegerilor şi sistemul electoral", a spus Hunor.
Sistemul german de vot prevede ca jumatate din mandate să fie desemnate pe baza listei de nume naţionale depuse iniţial de partide.
Voturile necâştigatoare se aduna într-o "pungă naţională" în funcţie de procentul obţinut de fiecare partid şi se stabileşte un coeficient pentru ceea ce înseamnă un mandat de senator sau de deputat.
În funcţie de procentajul obţinut de partide la nivel naţional şi pe baza coeficientului se vor distribui mandatele.