AUDIO Mihai Răzvan Ungureanu, ales preşedinte al Partidului Forţa Civică

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales preşedinte al Partidului Forţa Civică, fiind singurul candidat înscris în competiţie.

Adăugat: 7 Septembrie 2012
Ultima actualizare:7 Septembrie 2012

Politica Romaneasca
trimite pe mail

UPDATE 14.36 Fondatorul Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost  desemnat preşedinte al Partidului Forţa Civică, înlocuindu-l astfel pe Adrian Iuraşcu.

Alegerile pentru noua conducere au avut loc în cadrul Convenţiei Naţionale a partidului.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales preşedinte cu 947 de voturi pentru şi  şapte împotrivă.

El a declarat că Forţa Civică se va alătura alianţei electorale de centru-dreapta, manifest politic anti-USL, din care fac deja parte PDL, PNŢCD, PNR şi FCD şi că îşi va negocia candidatura pentru un fotoliu de deputat din partea Iaşiului.

UPDATE 13.45  Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu va prelua preşedinţia Partidului Forţa Civică, după un vot formal ce are loc în aceste momente în cadrul Convenţiei Naţionale a partidului, informează redactorul Radio România Actualităţi, Ioana Tănase.

În deschiderea evenimentului, Mihai Razvan Ungureanu a luat cuvântul şi a mulţumit celor care i s-au alăturat.

AUDIO Mihai Răzvan Ungureanu

Ungureanu preciza săptămâna trecută că s-a alăturat acestui partid pentru  ca membrii Iniţiativei Civice de Centru Dreapta să poată candida la alegerile parlamentare din toamnă.

Convenţia Naţională a Partidului Forţa Civică s-a întrunit vineri pentru a alege  noua structură de conducere a formaţiunii.

Preşedintele partidului, Adrian Iuraşcu, care a fondat partidul în 2008, şi-a depus mandatul, pentru ca formaţiunea să intre în bătălia electorală din toamnă cu o conducere nouă.

Pentru funcţia de preşedinte candidează Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, proaspăt înscris în Partidul Forţa Civică.

Conform buletinelor de vot, pentru funcţia de prim-vicepreşedinte va candida actualul preşedinte al Forţei Civice, Adrian Iuraşcu, iar pentru funcţia de secretar general fostul deputat PDL Ştefan Pirpiliu.

Din conducerea Forţei Civice vor face parte 13 vicepreşedinţi.

Pentru funcţiile de vicepreşedinte candidează, între alţii, fostul ministru PSD al Sănătăţii Ion Bazac, fostul deputat PDL Dan Liga, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, fostul lider al PNL Sector 2 Dan Cristian Popescu, fostul deputat PSD Marian Săniuţă.

Preşedintele Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, Mihai Răzvan Ungureanu declara atenrior Convenţiei Naţionale că Forţa Civică este vehiculul electoral ce va permite membrilor Iniţiativei să-şi asume un rol activ în viaţa politică, participând la alegerile parlamentare din acest an.



Autor:
Ioana Tănase
Editor:
Luminiţa Apostolescu
Adăugat:
7 Septembrie 2012


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza