Ascultă Radio România Actualitaţi Live

ANI, în sesiune extraordinară

Sesiunea extraordinarã a fost convocatã la cererea preşedintelui Traian Bãsescu pentru a lãmuri statutul Agenţiei Naţionale de Integritate.

ANI, în sesiune extraordinară

Articol de Simona Mihăescu, 16 August 2010, 12:25

Camera Deputaţilor se reuneşte luni dupã-amiazã în plen, iar senatorii vor lucra în comisii, pânã la 24 august, când au programatã, şi ei, şedinţa de plen.

Pe ordinea de zi a camerei Deputaţilor se află proiectul de lege privind Agenţia Naţională de Integritate, precum şi douã proiecte de lege iniţiate de PNL, care în prezent se aflã la Comisia de buget.



Cele douã proiecte de lege sunt propunerea legislativã privind combaterea plãţilor întârziate şi un proiect pentru aprobarea unor mãsuri de reducere a taxelor şi a impozitelor.



Şi senatorii se întorc luni din vacanţã pentru a lucra în comisiile de specialitate.



Comisia juridicã are pe ordinea de zi o serie de proiecte legislative care fac parte din "mica reformã a justiţiei", prin care se doreşte, printre altele, reducerea perioadei de timp a proceselor şi un proiect de lege care urmãreşte simplificarea administrativã pentru obţinerea unor avize şi autorizaţii.



Comisia pentru politicã externã va analiza hotãrârea CSAT privind Strategia naţionalã de apãrare a ţãrii, în timp ce senatorii din Comisia pentru administraþie publicã vor dezbate proiectul legii arhivelor naþionale şi proiectul legii parteneriatului public-privat.



Preşedintele Comisiei juridice, democrat liberalul Daniel Buda, a spus, marţi, 10 august, cã, în opinia sa, noul proiect de lege privind ANI nu mai are hibe, astfel încât nu va mai putea fi declarat neconstituţional de cãtre Curtea Constituţionalã.



"Vreau sã cred cã ceea ce am fãcut azi în Comisia juridicã va rezista în faţa oricãrui atac la Curtea Constituţionalã, deoarece am încercat sã respectãm atât normele de tehnicã legislativã, cât şi dreptul la viaţă privatã. Practic, ceea ce a rezultat azi, aici, cu siguranţã, spun eu, va rezista în faţa Curţii Constituţionale", a afirmat Buda.


Daniel Buda a mai subliniat că de această dată există un sigur formular al declaraţiei de avere.



"Acest formular în forma în care el va fi afişat pe site, adicã cu datele de identificare obturate, atunci va respecta şi decizia Curţii Constituţionale', a spus Buda, care a adãugat cã formularul va conţine "absolut tot", inclusiv bijuteriile, conturile, casele deţinãtorului.



El a mai precizat cã deputaţii jurişti au eliminat din actul normativ aspectele care ar putea încãlca normele de tehnicã legislativã.



"Nu o sã aparã adresa exactã a imobilelor, dar în rest vor apãrea toate elementele de care vorbeam adineauri. Vor apãrea inclusiv contractele care vor fi derulate cu statul de cãtre demnitari, a dat asigurări, Daniel Buda.



Preşedintele Comisiei Juridice speră ca proiectul de lege să satisfacă atât exigenţele Curţii Constituţionale, cât şi aşteptãrile Comisiei Europene, "'astfel încât sã nu mai planeze asupra României pericolul blocãrii fondurilor europene".

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:05

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan

AUR se aşteptă ca echipa propusă de Siegfried Mureşan să nu obţină o majoritate în Parlament.

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD
Știri 28 Septembrie 2026, 18:00

Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD

Siegfried Mureşan transmite PSD că riscă să prelungească blocajul politic.

Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD
Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei
Știri 28 Septembrie 2026, 17:46

Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei

Cu 24 de voturi pentru, 34 împotrivă şi 5 abţineri, comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au dat aviz negativ...

Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei
Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 14:48

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan

Este prima zi a audierii miniştrilor propuşi să facă parte din cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureşan.

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan
Parlamentul decide soarta cabinetului propus de Siegfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 09:09

Parlamentul decide soarta cabinetului propus de Siegfried Mureşan

Este săptămâna în care Parlamentul decide soarta cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan.

Parlamentul decide soarta cabinetului propus de Siegfried Mureşan
Siegfried Mureşan anunță finalizarea programul de guvernare până la finalul săptămânii
Știri 25 Septembrie 2026, 10:51

Siegfried Mureşan anunță finalizarea programul de guvernare până la finalul săptămânii

Mureșan are sprijinul PNL, USR şi al UDMR, dar nu şi al PSD, despre care spune că ar putea să rezolve criza politică actuală...

Siegfried Mureşan anunță finalizarea programul de guvernare până la finalul săptămânii
PSD cere din nou ca Siegfried Mureşan să îşi depună mandatul
Știri 24 Septembrie 2026, 12:24

PSD cere din nou ca Siegfried Mureşan să îşi depună mandatul

Liderul social democrat, Sorin Grindeanu, a declarat la Parlament că este deschis pentru dialog, dacă se doreşte o discuţie...

PSD cere din nou ca Siegfried Mureşan să îşi depună mandatul
Preşedintele Nicuşor Dan cere partidelor compromis pentru depăşirea crizei politice şi evitarea alegerilor anticipate
Știri 24 Septembrie 2026, 11:20

Preşedintele Nicuşor Dan cere partidelor compromis pentru depăşirea crizei politice şi evitarea alegerilor anticipate

Președintele Nicuşor Dan speră ca partidele să aibă mai multă disponibilitate la dialog şi compromis pentru a depăşi actuala...

Preşedintele Nicuşor Dan cere partidelor compromis pentru depăşirea crizei politice şi evitarea alegerilor anticipate