Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Amendamente la proiectul legii graţierii

Senatorul PSD Şerban Nicolae a depus o serie de amendamente la proiectul legii graţierii, aflat la Parlament, prin care ar urma să fie graţiate şi faptele de corupţie, precum luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Amendamente la proiectul legii graţierii

Articol de Radiojurnal, 07 Martie 2017, 09:47

Documentul, iniţiat de Guvern, va fi analizat astăzi, într-o dezbatere publică, la Comisia juridică a Senatului, unde au fost invitaţi reprezentanţii sistemului judiciar.

Senatorul Şerban Nicolae a spus că nu are acordul PSD pentru demersul său şi a adus din nou în discuţie condiţiile din penitenciare şi sancţiunile aplicate de CEDO României.

"Undeva la 2.700 de persoane ar beneficia de efectele acestei graţieri, deci o cifră de, nu ştiu, cred sub 10% din totalul persoanelor aflate în detenţie în România. De altfel, la ultima graţiere colectivă, în România, au ieşit 3 mii de persoane. Nu există niciun element în societate care să fi dus la concluzia că societatea a fost înspăimântată, că a fost înfricoşată de faptul că vor ieşi criminalii, violatorii, tâlharii ş.a.m.d. la drumul mare din închisoare şi că ar fi cineva în pericol", a explicat senatorul PSD.

PNL consideră că proiectul legii graţierii, propus de PSD, nu rezolvă problema suprapopulării din penitenciare şi nici pe cea a condiţiilor de detenţie.

Preşedintele interimar, Raluca Turcan, a anunţat că liberalii vor veni cu propriile amendamente la documentul respectiv.

"Graţierea să fie măsură de clemenţă cu adevărat. De asemenea, dacă se face, să contribuie la rezolvarea suprapopulării penitenciarelor. Graţierea, de asemenea, să se aplice celor care, în momentul de faţă, sunt în închisori şi nu celor care urmează să ajungă în închisori. Aşa şi funcţionează din punct de vedere juridic. Iată, aşadar, câteva completări care este obligatoriu să existe în orice proiect de graţiere", a spus Turcan.

Raluca Turcan a mai spus că dacă forma proiectului rămâne neschimbată, liberalii nu vor vota legea graţierii.

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
Știri 25 Martie 2024, 09:31

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie

La social-democraţi lista este deschisă de Mihai Tudose, iar la liberali de Rareş Bogdan.

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Știri 25 Martie 2024, 08:49

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie

Începând cu 31 martie, pasagerii nu se vor mai opri la filtrele de control la graniţă pentru a le fi verificate documentele,...

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie