Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Agenda electorală 21 mai

Alegeri europarlamentare 2019 - Agenda electorală din 21 mai 2019.

Agenda electorală 21 mai

Articol de Alina Bordeiaşu, 22 Mai 2019, 09:23

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 mai, ora 11:00) - Realizator: Alina Bordeiaşu - Sunt ultimele zile de campanie electorală, în care candidaţii pot discuta cu alegătorii pentru a-şi prezenta proiectele. În Bucureşti, PNL susţine de la această oră o conferinţă de presă pe teme de fonduri europene, educaţie şi sănătate. În ţară, liderii ALDE ajung la Vaslui, social democraţii la Alba Iulia, iar candidaţii ProRomânia vor merge la Slobozia. George Simion - independent - încearcă să îi convingă pe constănţeni să îi acorde votul, iar Gregoriana Tudoran discută cu cetăţenii din Galaţi. Liderii USR-PLUS au mers, în turneu electoral, în zona Moldovei. Discuţiile cu alegătorii au evidenţiat nevoia de schimbare, spunea preşedintele USR, Dan Barna:
Dan Barna: Pe 26 mai, sunt convins, şi văd asta, vin de la Bacău, am fost în Focşani, am avut sentimentul că sunt în Sibiu sau în Cluj. Oamenii pe stradă spun în mod constant şi foarte mulţi exact acelaşi lucru: nu mai putem continua aşa, România trebuie să se însănătoşească, vom vota schimbarea. Românii merită şi au nevoie să discute despre autostrăzi, despre spitale, despre educaţie, despre cum îi facem pe tineri să nu mai plece din ţară.
Realizator: A consemnat Gabriel Sava.
*
Realizator: Reprezentanţii ALDE din Parlamentul European vor susţine aplicarea unei politici unitare pentru toate statele membre. Declaraţia aparţine preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi a fost făcută la Satu Mare:
Călin Popescu-Tăriceanu: Eu am anumite observaţii critice de făcut, nu în legătură cu organismele şi modul în care a fost gândită Uniunea Europeană, ci cu modul de gândire a unor din liderii actuali din Uniunea Europeană. Trebuie să ţineţi cont că Uniunea Europeană a fost gândită de părinţii fondatori ca un proiect de comunitate a ţărilor membre, ţări egale în drepturi, ceea ce astăzi se prefigurează prin Europa cu două viteze. Suntem cu toţii egali, dar unii sunt mai egali decât alţii.
Realizator: Declaraţie consemnată de Sergiu Podină.
*
Realizator: Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a discutat cu oamenii prezenţi la Măsurişul Oilor, sărbătoarea de la Pria, judeţul Sălaj. "žPentru o schimbare, trebuie să veniţi la vot"ť, le-a transmis el alegătorilor:
Ludovic Orban: Va veni şi vremea aceea în care vom putea vinde lâna sau vom putea vinde produsele în supermarketuri şi noi să câştigăm mai mult decât câştigă supermarketurile. Va veni vremea în care munca va fi apreciată şi va fi răsplătită cu roade adevărate. Vă spun doar atât legat de data de 26 mai: dacă muncim, mânăm oile, mulgem laptele, facem brânză, facem caş, dacă vine cineva şi ne fură caşul şi brânza, îl iertăm? Eu zic că nu!
Realizator: A consemnat Adrian Lungu.
*
Realizator: La mitingul organizat la Iaşi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis participanţilor că eurodeputaţii partidului vor susţine la Bruxelles doar interesele României:
Liviu Dragnea: Când e pace, lucrurile merg, economia creşte, societatea funcţionează, oamenii zâmbesc. Noi, PSD, debirocratizăm administraţia, sprijinim capitalul românesc, care a fost distrus în ultimii ani, încurajăm producătorii români să îşi recapete locul meritat în economie, creştem PIB-ul României în doi ani cu aproape 30%.
Realizator: A consemnat Cristina Vartolomei.
*
Realizator: "Alegerile de duminică au o miză şi este una importantă, iar UDMR îşi va mobiliza alegătorii pentru a ieşi la vot", spunea liderul Uniunii, Kelemen Hunor, la Deva:
Kelemen Hunor: De ce spunem că aceste alegeri sunt cele mai importante? Uniunea Europeană se află în faţa unei schimbări majore. Niciun stat european nu va reuşi singur, nicio ţară nu va reuşi singură şi rămâne de văzut dacă noi vom fi acolo unde se fac acolo schimbări. Avem nevoie de o reprezentare puternică şi din partea comunităţii maghiare. Mai vorbim şi de Schengen, România trebuie să intre în Schengen cât mai repede şi acest lucru înseamnă iarăşi debirocratizare.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul Radio România Actualităţi, Ilie Pintea.
*
Realizator: PRO România a organizat, în capitală, un forum economic la care au participat şi candidaţii la europarlamentare. Preşedintele partidului, Victor Ponta, le-a amintit acestora de Master Planul realizat în perioada cât a fost premier:
Victor Ponta: Dacă vreodată ajungem din nou într-o poziţie de decizie, aş vrea să aplicăm acordul de parteneriat din 2015, Master Planul de transport semnat cu Corina ca şi comisar, cu Ioan Rus ca ministru, un Master Plan de transport superb făcut, profesionist, pe care nu îl aplică nimeni. Facem Master Planul de transport şi o să avem atâţia turişti ce nu vă închipuiţi. Altfel, ce să fac? Să merg cu maşina 11 ore până în Bucovina?
Realizator: A consemnat Alexandra Cristea.

"Alegeri europarlamentare 2019. Agenda electorală"

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 mai, ora 17:00) - Realizator: Bun ziua! Sunt Andrei Şerban! Birocraţia este o problemă de care se plâng oamenii din toate categoriile socio-profesionale şi reducerea acestui fenomen ar trebuie să fie o prioritate pentru decidenţii politici - a declarat la Deva, Iuliu Winkler, membru al Parlamentului European şi candidat pentru un nou mandat din partea UDMR.
*
Iuliu Winkler: Cred că ştampila trebuie interzisă. O statuie cred că am fi foarte interesantă, chiar de am fost preşedintelui UDMR, domnului Kelemen Hunor, să scriem un concurs de proiecte, poate chiar să oferim un premiu pentru o statuie în Piaţa Victoriei, o statuie închinată ştampilei, astfel poate că toţi decidenţii şi toţi cei care vizitează Piaţa Victoriei să îşi aducă aminte de faptul că au ca datorie să înfrâneze birocraţia din România, pentru a putea avansa şi pentru a putea asigura ceea ce cetăţenii doresc, şi anume bunăstare şi progres.
Realizator: A consemnat corespondentul RRA, Ilie Pintea.
*
Realizator: Candidatul ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, la Botoşani, că prioritatea candidaţilor din regiune este promovarea Programului pentru Dezvoltare Socială şi Economică a Moldovei, care conţine şi modernizarea drumului Botoşani-Târgu Frumos:
Varujan Vosganian: Să promovăm acest program de dezvoltare pentru Moldova, care are la loc de frunte şi acest drum care a devenit o obsesie aici, care leagă Botoşaniul de Târgu Frumos şi prin Târgu Frumos către capitala ţării şi sperăm şi către Ardeal. Sperăm ca la sfârşitul lunii mai să aflăm care sunt cei care doresc să construiască şi în maxim încă două luni să desemneze câştigătorul şi în sfârşit să înceapă modernizarea lui.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul RRA Gina Poenaru.
*
Realizator: Gabriela Zoană, candidat PSD pentru Parlamentul European, le-a vorbit celor prezenţi la mitingul electoral de la Târgovişte, despre iniţiativele social-democraţilor care vin în sprijinul fermierilor români.
Gabriela Zoană: Am investit în agricultura din România. Atât de la Bruxelles, cât şi de aici din România am adus acasă rezultate pentru dumneavoastră, pentru fermieri. Am reuşit să îndreptăm ceea ce a făcut domnul Cioloş împotriva fermierilor români şi împotriva românilor. Şi am reuşit în Comisia de agricultură să mărim subvenţiilor agricultorilor cu 22%. Şi nu ne vom lăsa până nu vom obţine convergenţă totală pentru agricultorii români.
Realizator: A consemnat corespondentul RRA, Anda Ştefan.
*
Realizator: Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureşan, candidat pentru un nou mandat, a criticat Guvernul pentru slaba absorbţie a fondurilor europene. Reprezentanţii PNL la Bruxelles vor milita pentru simplificarea procedurilor de absorbţie a fondurilor europene - a anunţat Siegfried Mureşan.
Siegfried Mureşan: Partidul Naţional Liberal propune adoptarea unui set unic de norme şi reguli valabil în toate ţările membre ale Uniunii Europene, adică aceleaşi reguli pentru toate Europa bazată pe regulile din ţările care au avut birocraţie minimă şi propunem interdicţie de a adăuga birocraţie de la nivel naţional la absorbţia de fonduri europene.
Realizator: Declaraţie consemnată de redactorul RRA, Petruţa Dinu.
*
Realizator: Candidatul Alianţei 2020 USR PLUS, Ştefan Pălărie, a subliniat, în cadrul unei conferinţe de presă la Craiova, importanţa legislaţiei şi alocării de fonduri pentru revigorarea învăţământului vocaţional tehnic şi agricol:
Ştefan Pălărie: Din păcate, stăm foarte prost la în zona de învăţământ, pe zona de fonduri şi dotări, în ceea ce a rămas cumva Cenuşăreasa învăţământului românesc, şi anume învăţământul vocaţional tehnic şi agricol, mai ales, unde avem deficite foarte mari, iar noi, din Parlamentul European, prin legislaţie şi prin fonduri putem să revigorăm acest domeniu, inclusvi achiziţionarea de laboratoare, sere şi ateliere pentru aceste licee, în aşa fel încât practica să fie parte din sistemul educaţional.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul nostru, Florin Firu.
*
Realizator: Anghel Iordănescu, candidat UNPR pentru Parlamentul European, a vorbit, la Târgovişte, despre obiectivele pe care le va avea în vedere dacă electoratul va decide să fie unul dintre viitorii europarlamentari:
Anghel Iordanescu: Ne ducem să reprezentăm România aşa cum am reprezentat-o toată viaţa noastră, adică să ne batem pentru fondurile europene, să accesăm fonduri europene, şi avem nevoie, slavă Domnului, şi în infrastructură, şi în educaţie, şi în sănătate, şi în mediu, şi în cultură şi ce e cel mai important este că vom reprezenta România cu cinste, cu onoare şi demnitate!

Alegeri europarlamentare 2019 - Agenda electorală

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 mai, ora 20:00) - Realizator: Andrei Şerban -

* La mitingul electoral organizat de social-democraţi la Târgovişte, Rovana Plumb, candidatul care deschide lista partidului la alegerile europarlamentare, a punctat câteva dintre obiectivele realizate până acum de PSD. Corespondenţă de Anda Ştefan -
Rovana Plumb: Prin programul de guvernare, Liviu Dragnea ne-a arătat că are o viziune complexa pentru România, care schimbă în bine România. Aş vrea să amintesc despre Programul tomate extins la mai multe legume, despre proiectul de lege împotriva standardelor duble.

* Candidatul Alianţei 2020 USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat la Chişinău că este foarte importantă deblocare accesului Republicii Moldova la fondurile europene. Corespondenţă de Cornel Ciobanu -
Dacian Cioloş: Vrem să facem în aşa fel încât şi tinerii din Republica Moldova, nu doar studenţii, dar chiar şi elevii de liceu să poată să beneficieze de programe de colaborare cu UE, de burse, de studii. Vrem să ne asigurăm că toţi cei care lucrează în agricultură şi în sectorul agro-alimentar din Republica Moldova vor beneficia în continuare de piaţa UE, de oportunităţile pe care le oferă Acordul de asociere şi Acordul de liber-schimb aprofundat între UE şi Republica Moldova.

* Candidatul Pro România la alegerile europarlamentare, Corina Creţu, s-a întâlnit cu electoratul la Constanţa. Corina Creţu a lansat un apel pentru ieşirea la vot pe 26 mai.
Corina Creţu: Vă invităm la vot. Cred că indiferent de ideologie, forţele proeuropene trebuie să apere acest proiect unic pe planetă al UE, unde 500 de milioane de oameni au ales să lucreze împreună, să crească împreună, să ne apărăm libertăţile, drepturile pe care le avem ca cetăţeni europeni.

* Prezent la mitingul organizat la Focşani, candidatul PNL, Rareş Bogdan, a cerut electoratului să aibă încredere în liberali. Reporter: Gabriel Sava -
Rareş Bogdan: E pentru prima dată când PNL poate atinge un scor istoric. Ultimul sondaj de opinie ne arată că consolidat PNL are 27% şi este în creştere. Dacă dvs. veţi înţelege că puteţi face parte dintr-un partid mare, un partid care să ridice România din noroi. Nu ne opreşte nimic, nimic nu ne poate sta în cale. Rugămintea mea este doar să aveţi încredere că putem câştiga.

* Europarlamentarul ALDE, Renate Weber, candidat pentru un nou mandat a explicat într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că politica pe care formaţiunea sa a făcut-o în Parlamentul European este în favoarea românilor. Corespondent: Cristiana Sabău -
Renate Weber: Nu sunt de acord sub nicio formă ca, dacă eu apăr interesele românilor, să fiu numită naţionalistă, în vreme ce un neamţ care apără interesele nemţilor e european, belgianul la fel, danezul la fel. Bulgarul, românul, ungurul, polonezul care îşi apără interesele cetăţenilor lor, lucrătorilor lor din diferite domenii de activitate sunt în egală măsură europeni ca ceilalţi.

* Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, care candidează pe listele PMP, este de părere că SUA au avut dreptate, atunci când s-au retras din Tratatul bilateral cu Rusia referitor la rachetele nucleare cu rază medie de acţiune. Decizia americanilor a stârnit disensiuni între Washington şi Bruxelles, pentru că acum Rusia îşi poate amplasa rachetele nucleare mai aproape de teritoriul UE, însă SUA trebuie să facă faţă Chinei, care a putut să-şi dezvolte propriul arsenal de rachete nucleare cu rază medie de acţiune - a explicat Traian Băsescu. Corespondent: Claudiu Pădurean -
Traian Băsescu: Sigur că este un element de disensiune şi parte din statele UE au reacţionat la această decizie, dar noi aici nu putem să nu dăm dreptate SUA, pentru că în baza acestui acord China a evoluat singură şi, în momentul de faţă, SUA riscă să facă faţă unui astfel de arsenal de rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Pacificul de Vest.

Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
Știri 14 Aprilie 2024, 10:10

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"

SNSPA anunţă că va demara un amplu proces de cercetare legat de teme relevante aflate în dezbatere publică.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Știri 14 Aprilie 2024, 09:53

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare

În competiţia electorală din 9 iunie intră toate partidele cunoscute pe scena politică românească.

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Știri 12 Aprilie 2024, 10:24

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie

Guvernul a aprobat mai multe ordonanțe care vin în sprijinul autorităților locale.

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Știri 12 Aprilie 2024, 10:14

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante

România va continua să sprijine Ucraina pe toate palierele, atât timp cât va fi nevoie, a declarat preşedintele Klaus...

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante