Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Agenda electorală 12 mai

Alegeri europarlamentare 2019 - Agenda electorală din 12 mai 2019.

Agenda electorală 12 mai

Articol de Radio România Actualităţi, 12 Mai 2019, 11:44

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 mai, ora 11:00) - Realizator: Alina Bordeiaşu
Realizator: Bun găsit! Sunt Alina Bordeiaşu. Astăzi, la Timişoara, echipa Alianţei USR PLUS va organiza un miting electoral. PNL va ajunge la Galaţi, pentru a-şi prezenta candidaţii. Gregoriana Tudoran, candidat independent, va merge la Suceava, în Bucovina, iar independentul Peter Costea va fi prezent tot în zona Sucevei, pentru discuţii cu alegătorii. George Simion, independent, ajunge la Cernăuţi.
*
Realizator: Rareş Bogdan deschide lista PNL la europarlamentare. El spunea că s-a decis să candideze pentru a pleda cauza României, la nivel european. Rareş Bogdan a vorbit şi despre două din proiectele sale.
Rareş Bogdan: Ghid unic pentru absorbţia fondurilor europene, la nivelul UE şi fără condiţionalităţi specifice fiecărei ţări, care pur şi simplu creează un blocaj în aducerea banilor europeni. Doi: renegocierea subvenţiilor în agricultură, vitale pentru dezvoltarea agriculturii româneşti care în loc să hrănească 70 de milioane de oameni, importă cea mai mare cantitate de aluat, de exemplu, de pâine, congelat, din Europa.
Realizator: Declaraţia, făcută la Bacău, a fost consemnată de Gabriel Pop.
*
Realizator: Pentru Carmen Avram, care candidează pe lista PSD, discuţiile cu oamenii sunt foarte importante. Ea spunea că cetăţenii trebuie să afle şi să înţeleagă ce fac eurodeputaţii români în Parlamentul European.
Carmen Avram: Mai ales în cazul alegerilor europarlamentare, trebuie să convingi oamenii că este foarte important să meargă la vot şi uneori devine complicat să le explici. Oamenii sunt grăbiţi, muncesc foarte mult, au probleme, şi atunci trebuie să fii foarte, foarte convingător şi să ai toată forţa şi energia din lume, ca să te ţii după oameni şi să le vorbeşti. România are un potenţial enorm şi este strigător la cer că nu putem să ne atingem potenţialul şi să luptăm, să depăşim.
Realizator: A consemnat Gina Poenaru.
*
Realizator: Candidaţii Alianţei USR PLUS le-au vorbit ploieştenilor despre proiectele cuprinse în documentul "România în Europa". Unul dintre aceştia este Raluca Strugariu.
Raluca Strugariu: Mesajul de a apăra statul de drept şi de a ocroti Constituţia şi de a ocroti tratatele care sunt o Constituţie a Europei, e foarte important şi îl purtăm cu noi spre Parlamentul European. Domeniul meu este justiţia. Din această perspectivă, îmi iau angajamentul de a face acest lucru în Parlamentul European. Mă bucur că ne susţineţi, că ne sunteţi aproape. Vă aşteptăm la vot pe 26 mai! Şi împreună spre victorie, nu numai pe 26 mai, ci şi după 26 mai, pentru toate alegerile care urmează!
Realizator: Declaraţie consemnată de Simona Uţă.
*
Realizator: "Alegerile din 26 mai sunt cele mai importante din istoria Uniunii Europene" - a declarat, la Bistriţa, candidatul ALDE, Renate Weber.
Renate Weber: Uniunea nu trăieşte un moment foarte simplu acum. Sper din tot sufletul să mai fie viabilă sute de ani de aici încolo, dar nu o să se întâmple acest lucru, fără contribuţia noastră a tuturor, pentru că există şi un număr de nemulţumiri privind felul în care funcţionează. Dacă n-ar fi fost aşa, cu siguranţă n-am fi avut votul la referendumul privind Brexitul. O critică constructivă este binevenită, adică hai să vedem de ce s-a ajuns acolo!
Realizator: A consemnat Cristiana Sabău.
*
Realizator: La Arad, Csilla Hegedüs - candidat UDMR - a vorbit despre un proiect important, pe care candidaţii Uniunii vor să îl promoveze în Parlamentul European.
Csilla Hegedüs: Noi ne dorim o lege europeană care să garanteze drepturile noastre legate de folosirea limbii materne peste tot, de folosirea simbolurilor noastre naţionale, pentru că ne dorim ca patrimoniul nostru cultural să fie respectat atât în ţară, cât şi în Europa. Ne dorim să fim cetăţenii egali în această ţară.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul nostru Ioan Suciu.
*
Realizator: Anghel Iordănescu este candidat pe locul doi pe lista UNPR, după Ilie Năstase. După cum ne-a informat corespondentul RRA, Laura Stoican, el a spus, la Slatina, de ce îşi doreşte să ajungă în Parlamentul European:
Anghel Iordănescu: Viaţa ne dovedeşte că în momentul de faţă, în România, politicienii români promit, vorbesc enorm de mult, dar au făcut foarte puţin pentru ţară. Nici eu şi nici Ilie Năstase nu suntem politicieni versaţi, care să facem nu ştiu ce promisiuni, dar vă asigur că dacă electoratul va decide să mergem la Bruxelles, ne vom bate pentru proiectele europene, în infrastructură, în agricultură, în mediu.

Alegeri europarlamentare 2019. Agenda electorală

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 mai, ora 17:00)
- Realizator: Andrei Şerban.
Realizator: Liderul ALDE, Călin Popescu- Tăriceanu, speră că partidul va obţine un rezultat bun la alegerile din 26 mai şi spune că se va afla în perioada următoare în teritoriu. Dezbaterea din societate ar trebui să fie axată mai mult pe problemele Europei şi pe România ca membră a Uniunii Europene - mai consideră Călin Popescu Tăriceanu:
Călin Popescu Tăriceanu: Trebuie să înţelegem că proiectul european se confruntă cu o serie de dificultăţi şi trebuie să gândim care poate să fie aportul României şi al românilor la depăşirea acestor dificultăţi, în aşa fel încât proiectul european să reprezinte şi pentru generaţiile viitoare o referinţă în ceea ce înseamnă drepturile, libertăţile, instituţiile democratice şi, nu în ultimul rând, securitatea şi prosperitatea cetăţenilor europeni, deci şi a celor români.
Realizator: Declaraţie consemnată de redactorul nostru Alina Stănuţă.
*
Realizator: Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a punctat, într-o conferinţă de presă la Arad, că agricultorii se bucură de anumite facilităţi de când România a intrat în Uniunea Europeană:
Kelemen Hunor: E un adevăr deja, hai să spunem aşa, istoric. De 100 de ani de la agricultori tot timpul s-a luat ceva, nu numai pământul, dar şi animalele. Dor de când am intrat în Uniunea Europeană pentru fermieri, pentru agricultori se dă ceva, nu se ia de la ei. E un rezultat enorm de mare ceea ce trebuie păstrat şi, dacă se poate, trebuie apărat şi crescută alocaţia pentru fermieri ca să intre pe piaţa comună cu produse de calitate.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul nostru Ioan Suciu.
*
Realizator: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va depune săptămâna viitoare la Parlament o iniţiativă legislativă prin care să fie sancţionată comercializarea în România de produse mai slab calitativ ca cele din Uniunea Europeană. Liviu Dragnea a spus, la mitingul PSD de la Galaţi, că social-democraţii vor astfel să apere demnitatea cetăţenilor români:
Liviu Dragnea: Vreau să mâncăm sănătos. Vreau ca pe masă copiii noştri să aibă legume şi fructe gustoase, curate şi sănătoase. Vor în continuare ca noi să acceptăm un dublu standard, cei din vest să aibă alimente mai bune, medicamente mai bune, tratament mai bun. Săptămâna viitoare voi depune o lege care să interzică dublul standard în România şi cei care vor îndrăzni să o încalce să plătească scump, să-i usture!
*
Realizator: PNL au organizat la Iaşi un miting electoral la care au participat aproximativ zece mii de simpatizanţi. Pe scena amenajată în Piaţa Unirii au urcat membrii conducerii PNL, parlamentari, lideri ai organizaţiilor liberale din Moldova şi candidaţi la alegerile europarlamentare. La manifestare a fost prezent şi preşedintele României, Klaus Iohannis. Mitingul avut loc lângă statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar preşedintele PNL, Ludovic Orban, a amintit acest lucru în discursul său:
Ludovic Orban: Alexandru Ioan Cuza, când Moş Ion Roată a venit la el şi i-a povestit plângându-se că un boier l-a scuipat pe obraz, ştiţi ce a făcut Alexandru Ioan Cuza, l-a sărutat pe obraz. Îi sărut pe obraz pe toţi românii care au avut curaj să le spună acestor oameni lipsiţi de caracter, de educaţie, de bun simţ că trebuie să plece de la putere! Nu mai avem nevoie de ei!
Realizator: A consemnat corespondentul nostru Maria Măndiţa.
*
Realizator: Aflat la Sibiu, cu ocazia lansării manifestului Alianţei 2020 USR PLUS, "Pentru Europa viitorului", liderul USR, Dan Barna, a vorbit despre beneficiile pe care le-a primit România după intrarea în Uniunea Europeană. Dan Barna consideră că România trebuie să militeze pentru o poziţie cât mai puternică în cadrul Uniunii.
Dan Barna: Din 2007 până astăzi, nivelul de trai a crescut semnificativ, oportunităţi economice extraordinară, libertatea de a călătorii, libertatea de muncă. Avem foarte mulţi dintre noi cunoscuţi care lucrează, muncesc în UE. Toate acestea sunt beneficii remarcabile. Avem acces şi oportunitatea de a dispune de resursa aceasta a fondurilor europene, a fondurilor structurale, care ar fi trebuit să genereze o dezvoltare extraordinară pentru România.
Realizator: Aflat la Sibiu, cu ocazia lansării manifestului Alianţei l-am ascultat pe Dan Barna.
*
Realizator: Preşedintele de onoare al Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, care deschide lista candidaţilor, a susţinut la Constanţa o conferinţă de presă pe tema alegerilor europarlamentare. Traian Băsescu a atras atenţia că trebuie să fi combătuţi politicienii care doresc desfiinţarea Uniunii Europene.
Traian Băsescu: Problemele care au dus la acest vot orientat către extremişti, către cei care vor să desfiinţeze Uniunea Europeană trebuiesc tratate cu prioritate şi găsită formula: cum mergem mai departe, pentru a le lua materialul de lucru suveraniştirilor, euroscepticilor, care promovează desfiinţarea Uniunii Europene.

"Alegeri europarlamentare 2019. Agenda electorală"

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 mai, ora 20:00) - Realizator: Andrei Şerban - Bună seara! Sunt Andrei Şerban. Peste 15.000 de simpatizanţi social-democraţi din toată Moldova au venit la Iaşi la un miting la care au participat şi candidaţii la alegerile europarlamentare. În discursul pe care l-a susţinut în faţa mulţimii, Rovana Plumb, care deschide lista candidaţilor PSD, a afirmat că parcursul european al României este ireversibil.
Rovana Plumb: Voi sunteţi forţa PSD. Datorită vouă PSD a avut forţa şi priceperea de a duce România în NATO. Datorită vouă PSD a avut forţa şi inteligenţa de a aduce România în Uniunea Europeană, un parcurs european al României care este ireversibil, pentru că PSD este cel mai proeuropean partid.
Realizator: A consemnat corespondentul RRA Cristina Vartolomei.
*
Realizator: Alianţa "2020 USR PLUS" propune cea mai bună listă de candidaţi pe care o forţă politică din România o prezintă în aceste alegeri - a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Târgovişte, Dacian Cioloş, primul pe lista candidaţilor alianţei. El a avut şi argumente.
Dacian Cioloş: Avem pe lista noastră de candidaţi oameni competenţi, care şi-au câştigat dreptul de a reprezenta românii prin ceea ce au făcut până acum în domeniile lor de activitate, oameni care cunosc foarte bine şi situaţia din România, dar cunosc foarte bine şi modul în care funcţionează Parlamentul European.
Realizator: A consemnat corespondentul RRA Anda Ştefan.
*
Realizator: La Sala Sporturilor din Galaţi, Rareş Bogdan, care deschide lista candidaţilor PNL, a adresat un îndemn electoratului să aibă încredere că liberalii îi pot învinge pe social-democraţi în alegeri.
Rareş Bogdan: E pentru prima dată când Partidul Naţional Liberal poate atinge, după 1990, un scor istoric. Ultimul sondaj de opinie ne arată că, consolidat, PNL are 27% şi este în creştere. Dacă dumneavoastră veţi înţelege că puteţi face parte dintr-un partid mare, un partid care să guverneze această ţară pentru următorii
5-10 ani, nimic nu ne poate sta în cale. Să aveţi încredere că putem câştiga!
Realizator: A consemnat corespondentul RRA Maria Măndiţă.
*
Realizator: Europarlamentarul Norica Nicolai, candidat pentru un nou mandat de pe primul loc al listei ALDE, doreşte reducerea populaţiei de cormorani şi creşterea despăgubirilor acordate producătorilor piscicoli afectaţi de aceste animale.
Norica Nicolai: Eu, împreună cu un coleg din Germania şi cu un coleg danez, am solicitat o derogare de la directiva pentru păsări, care ştiţi bine că interzice uciderea cormoranilor şi despăgubiri pentru cei al căror exploataţii au fost afectate de aceste păsări şi de alte animale. În condiţiile acestea, sper să reuşim să trecem acest amendament, care va schimba foarte, foarte mult situaţia în diverse exploataţii piscicole.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul RRA Luiza Rosetti.


Realizator: Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, care deschide lista candidaţilor PMP, le-a spus membrilor şi simpatizanţilor de la Bistriţa că partidul său se preocupă de probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană.
Traian Băsescu: Noi subliniem problemele pe care le are Europa în interiorul ei în momentul de faţă, dacă ne referim la migraţie, la risc terorist, toate aceste vulnerabilităţi interne de fapt îi nemulţumesc pe cetăţenii europeni, ceea ce face posibilă şi evoluţia extremiştilor şi face posibilă şi o afectare puternică a coeziunii în interiorul Uniunii Europene.
*
Realizator: Preşedintele PRO România, Victor Ponta, candidat de pe prima poziţie, a declarat la Brăila că alegerile europarlamentare înseamnă ca ţara noastră să rămână în Uniunea Europeană.
Victor Ponta: Banii ăştia europeni pentru fonduri structurale nu vin din cer sau din apa mării, vin de la taxele şi impozitele plătite de nemţi, de olandezi, de finlandezi, de cei care sunt contributori, şi cred că miza de pe 26 mai este mult mai importantă decât pare. Nu este vorba de 32 de români care se duc la Bruxelles , e vorba de fapt dacă rămânem într-o direcţie sau mergem într-o direcţie europeană sau sărim de pe şină ca un tren şi, Dumnezeu ştie, când sare şi trenul de pe şină, unde ne ducem.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul RRA Gina Bahor.
*
Realizator: Candidatul independent la alegerile europarlamentare Peter Costea a discutat cu românii din Torino, Italia, despre nevoile şi aspiraţiile lor. Peter Costea şi-a prezentat programul electoral şi sloganul de campanie: "Renaşterea morală a Europei"./atataru

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
Știri 25 Aprilie 2024, 15:04

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990

Ministrul Justiţiei, Alina Ghorghiu, a declarat că speră că statul român îşi va achita această restanţă, Dosarul Mineriadei,...

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră