Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Adunarea Regiunilor Europene solicită atenţia UE asupra bazinului Mării Negre

Reprezentanţii Adunării Regiunilor Europene, reuniţi la Bucureşti, solicită liderilor de la Bruxelles să adopte o strategie reală în privinţa bazinului Mării Negre care să ofere soluţii integrate.

Adunarea Regiunilor Europene solicită atenţia UE asupra bazinului Mării Negre

Articol de Bogdan Isopescu, 04 Octombrie 2014, 10:31

Potrivit redactorului RRA, discuţiile au vizat sfera economică, energetică, politică, precum şi tensiunile din Ucraina.

În cadrul celei de-a cincea ediţii a summitului Mării Negre, reprezentanţii Adunării Regiunilor Europene din care fac parte şi cei ai regiunilor româneşti atrag atenţia Uniunii Europene asupra importanţei tot mai mare pe care zona Mării Negre o joacă în destinul continentului.

Pe de o parte, avem resursele energetice, avem îmbinarea a două continente cu culturi diferite.

Aici este limita Uniunii Europene şi a NATO, iar pe de altă parte avem noul conflict dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, în condiţiile în care Ucraina se vrea mai aproape de Uniunea Europeană.

Dincolo de toate acestea, avem alte două realităţi care se bat cap în cap: corupţia din jurul Mării Negre, cea care se opune schimbării şi dezvoltării economice, dar şi nevoia cetăţenilor acestor ţări de a avea bunăstare şi pace.

Ca atare, toţi reprezentanţii Adunării Regiunilor Europene fie că fac parte din Uniunea Europeană sau nu, fie că regiunile sunt de lângă Atlantic sau din Turcia, cer guvernelor şi liderilor de la Bruxelles să pună Marea Neagră aproape de centrul strategiilor politice, sociale şi economice.

Preşedintele Adunării Regiunilor Europene, Özsan Bozatli, Turcia, aminteşte că acest organism are o vechime mai mare decât cea a Uniunii Europene şi încearcă să aducă bunăstare regiunilor, însă acest fapt se poate face doar într-un climat de colaborare:

"Cea mai mare ambiţie a Adunării Regiunilor Europene este de a promova în zona Mării Negre un dialog între regiuni, nu doar între state, organizând întâlniri şi informând toate părţile implicate despre schemele de finanţare şi cum putem beneficia cu toţii în urma cooperării. În afară de asta, noi promovăm stabilitatea şi pacea în toată Europa. Există conflicte îngheţate în jurul Mării Negre şi unele în desfăşurare, cum este cazul Ucrainei. Problemele la care căutăm rezolvare afectează atât bazinul Mării Negre, cât şi Uniunea Europeană".

La finalul summitului a fost adoptată o declaraţie cu mai multe puncte. Unul dintre ele solicită UE să adopte o strategie reală pentru Marea Neagră.

Apoi cele 35 de state ale Adunării Regiunilor Europene salută acordul de asociere la UE al Ucrainei, Georgiei şi al Republicii Moldova.

Nu în ultimul rând, adunarea atrage atenţia că tensiunile din Ucraina pot afecta programele dedicate Mării Negre şi face apel la Federaţia Rusă să contribuie la stabilitatea zonală, precizează redactorul RRA.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor